Cauza inundaţiei a fost spargerea unui apeduct magistral cu diametrul de 250 mm. Este vorba de o conductă cu un grad înalt de uzură, aceasta datând din anul 1975. Deoarece vorbim despre un apeduct cu diametru mare, localizarea avariei a fost mai dificilă, iar în rezultat o porţiune de stradă a fost practic inundată. Imediat ce a fost localizată avaria, prin închiderea vanelor de delimitare, apa acumulată în conductă, a continuat să se reverse la suprafaţă până la golirea complete a reţelelor.
La examinarea avariei s-a apreciat impactul acesteia asupra consumatorilor și al funcţionării reţelelor de alimentare cu apă din zona respectivă cum ar fi: inundarea obiectivelor, durata lipsei apei în rezultatul scurgerii puternice etc. Un alt aspect important a fost şi pregătirea mijloacelor de producţie. Pentru a urgenta remedierea avariei, lucrările propriu-zise au demarat în timpul nopţii. În rezultat, scurgerea s-a reparat prin înlocuirea a ccirca 6 m de apeduct.
În ultimii ani, specialistii de la S.A. „Apă-Canal Chişinău”, au reuşit să reducă pierderile de apă cu aproape 20 la sută. Acest fapt se datoreaza reabilitarii apeductelor și investițiilor din ultimii ani, efectuate de către municipalitate şi furnizorul de apa.
Amintim că, pe 9 august, în jurul orei 15.00, la intersecția străzilor Vlaicu Pârcălab și Veronica Micle a crăpat un apeduct, iar o bucată de asfalt s-a surpat. Locatarii blocurilor din preajma au fost deconectați de la apă pană când muncitorii vor remedia situația.

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md

Foto: acc.md




































