Constantin Bîndiu, director interimar al ADR Nord, a relevat la ceremonia de lansare că obiectivul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea Nord: raioanele Florești și Soroca” este asigurarea accesului la servicii de apă de calitate pentru peste zece mii de locuitori din satele beneficiare.
Proiectul de la Floreşti şi Soroca urmează să fie realizat în 36 de luni. Conform planului, în această perioadă trebuie să se construiască 106,5 km de rețele de distribuție a apei, 13,9 km de aducție, cinci rezervoare și turnuri de apă, patru stații de captare/pompare.
Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei, din care aproximativ 30 de milioane de lei vor fi alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Totodată, circa 30 de milioane de lei reprezintă o investiție oferită prin intermediul Proiectului ApaSan, iar aproape șase milioane de lei este contribuția populației beneficiare. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat deja alocarea a șase milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului curent.
Programul este realizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Proiectul Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova (ApaSan) şi autorităţile locale




































