Panteleimon și Elena Cozer din Grătiești sunt trecuți de 75 de ani. Oamenii o duc destul de greu și împart pensia comună de 3200 de lei cum știu mai bine. Singura lor sursă de încălzire pe timp de iarnă sunt lemnele, gazele naturale fiind scumpe. Cei doi pensionari au avut grijă și s-au aprovizionat cu lemne de foc încă din primăvară. „Soba încălzește foarte bine, punem două bețe groase și ține 2-3 ore căldură”, ne povestește doamna Elena.
Cei doi bătrâni spun că au adunat bani timp de câteva luni, pentru a-și cumpăra lemne, iar pentru cinci metri cubi, au scos din buzunare 4000 de lei. Speră să le ajungă pentru tot sezonul rece. „Primăvara, devreme cumpărăm lemnele, că oleacă sunt mai ieftine și mai ușor de găsit. O să ne ajungă pe toată iarna”, explică Panteleimon Cozer.
Primăria oferă compensații pentru perioada rece familiilor cu venituri lunare mai mici de 3000 de lei. „Se oferă compensații pentru lemne, cărbune. Până în luna martie strângem documentele, se oferă anual pe perioada rece a anului 2563 de lei undeva așa”, ne spune asistenta socială din comuna Grătiești, Galina Mihailin.
Doritorii, care vor să-și procure lemne de foc pentru iarnă, o pot face direct de la întreprinderile silvice din teritoriu. Cei de la „Moldsilva” susțin că anul acesta nu vor majora prețul. „546 de lei pentru un metru stern de specii tari și 294 pentru un metru stern de specii moi”, acesta e prețul la Molsilva susține ofițerul de presă al instituției, Viorica Caciuc.
Totuși, lemnele ajung să coste dublu sau chiar triplu la intermediari. Acestea sunt vândute cu 700 – 900 de lei metrul cub. Comercianții se plâng, însă, că nu prea au cumpărători.
În acest an, s-au scumpit și cărbunii cu 300 de lei, o tonă ajungând să coste și 4000. Majorarea se explică prin faptul că acest combustibil ajunge în ţara noastră din Rusia, prin Portul Giurgiuleşti, nu din Ucraina, ca în anii precedenți. Soluția este trecerea la peleți sau brichete, care costă mai puțin – în jur de 2500 de lei tona și, caloric, sunt mai eficienți.




































