Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada anilor 1998 – 2013, instanţele judecătoreşti au emis 383 de hotărâri prin care obliga Consiliul municipal Chişinău (în continuare CMC) să asigure diferite persoane şi familiile acestora cu spaţiu locativ din fondul public de locuinţe municipale, conform normelor prevăzute de legislaţia locativă în vigoare la acel moment. Astfel, în perioada 2012 – ianuarie 2017, Primăria mun.Chişinău, reprezentată de către Primarul General, prin înțelegere prealabilă cu părțile în procedura de executare, au găsit o metodă de soluţionare a titlurilor executorii, încheind tranzacţii de împăcare cu persoanele care au prezentat acte executorii ale instanţelor judecătoreşti, prin care CMC era obligat să-i asigure cu locuinţe.
Potrivit tranzacţiilor de împăcare, prin acordul comun al părţilor, s-a stabilit ca Primăria mun.Chişinău, în calitate de debitor, să achite creditorilor, costul mediu al unui apartament, cu suprafeţe diferite, în funcţie de componenţa familială a creditorilor, după proiectul „Prima Casă”, iniţiat de Primăria mun. Chişinău. Totodată, s-a convenit ca suma finală, achitată de Primăria mun. Chişinău, să fie de 664 euro / 1 m2, dintre care 564 euro / 1m2 – preţul mediu pentru apartament în varianta albă, iar 100 euro / 1m2 – pentru reparaţie.
Ulterior, primarul mun. Chişinău, creditorii şi executorii judecătoreşti au semnat câte un proces-verbal de consemnare a condiţiilor tranzacţiilor de împăcare, potrivit cărora Primăria transferă mijloacele băneşti pe conturile executorilor judecătoreşti. Asta chiar dacă, potrivit hotărârilor instanţelor de judecată, CMC era obligat să acorde persoanelor şi familiilor acestora spaţiu locativ cu drept de folosinţă şi nicidecum să acorde mijloace financiare pentru procurarea spaţiului locativ în proprietate privată. În asemenea circumstanțe, contrar art.77 din Codul de executare, a fost schimbat modul de executare a titlurilor de către părțile în procedura de executare, fiind modificată esenţa litigiului, competență ce aparține instanței de judecată, care a eliberat documentul executoriu.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(1) din Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006 „în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ şi individual”, or, tranzacţia de împăcare nu reprezintă o dispoziţie cu caracter normativ şi individual.
De asemenea, conform prevederilor art. 29 alin. (1), lit. a), m) din Legea privind administraţia publică locală, primarul asigură executarea deciziilor consiliului local şi asigură repartizarea fondului locativ, dar în nici un caz nu aprobă bugetul local şi modul de utilizare al acestuia, care este în competenţa de bază a Consiliului Municipal Chişinău. Subsidiar este de menţionat, că nu există nici o decizie a CMC cu privire la împuternicirea primarului de a încheia astfel de tranzacţii de împăcare cu creditorii.
Astfel, primarul general al mun.Chişinău, încheind 81 de tranzacţii de împăcare şi achitând mijloace ale bugetului municipal în sumă totală de 66 730 577, 80 lei, a cauzat administraţiei publice locale un prejudiciu în proporţii deosebit de mari. De asemenea, la Primăria mun. Chişinău este o listă a persoanelor ce necesită asigurarea cu spaţiu locativ conform hotărârilor judecătoreşti în baza titlurilor executorii, iar în urma analizei ordinii de executare a titlurilor executorii s-a constatat că Primăria mun.Chişinău nu a asigurat realizarea transparentă a hotărârilor instanţelor de judecată conform unui registru sau a unui program succesiv după principiul „primul venit-primul servit”, repartizarea spaţiului locativ fiind realizată selectiv, preferenţial şi dezordonat. Prin urmare, implimintînd schema infracțională descrisă, au fost cauzate daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor persoanelor fizice.
Luând în considerare că materialele şi probele acumulate în cadrul urmăriri penale dau dovadă de existenţa, în acţiunile edilului capitalei, a elementelor infracţiunii, prevăzute de art. 328 alin.(3) lit.b),d) Cod penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu – s-a dispus recunoaşterea acestuia în calitate de bănuit.
În cadrul urmăririi penale sunt investigate și alte persoane care au fost parte la schema infracțională, care a existat de mai mulți ani în cadrul Primăriei mun.Chișinău, exprimată în schimbarea modului de executare a titlurilor privind acordarea spațiului locativ cu titlul de folosință contra unor favoruri financiare.
Cauza se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.