Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

/VIDEO/ Chirtoacă a plâns în fața la CNA: „Eu deja sentința mi-am luat-o prin faptul că nu am familie și copii”

rsz_2017-09-08_19-14-46
08 septembrie 2017, ora 19:16

Dorin Chirtoacă a mers la Procuratura Anticorupție împreună cu avocatul său, pentru a primi ordonanța în noul dosar în care este acuzat de prejudicierea Primăriei cu aproape 66 de milioane de lei. Ajuns în fața reporterilor, vădit emoționat, aproape să plângă, primarul suspendat a spus ca lucrul la Primărie i-a stricat viața. Asta după ce, în 2016, Chirtoacă a reușit să se căsătorească și să divorțeze în mai puțin de 6 luni.

„Starea mea de azi nu-i din cauza dosarelor… Eu deja sentința mi-am luat-o, prin faptul că nu am familie și copii, și există riscul să nu-i am de acum în acolo nici una, nici alta, din cauza la toate tâmpeniile acestea cu arestul și cu dosarele”, a declarat Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al Capitalei.

După mai bine de o oră de discuții cu procurorii, Chirtoacă și avocatul său au declarat că noul dosar, ca și primul, este intentat ilegal. Primarul a menționat că el nu a încălcat legea, ci doar a executat hotărârile judecătorești.

„Bănuiala care este adusă domnului Dorin Chirtoacă este neîntemeiată, este ilegală și după cum a spus și dumnealui, este un absurd, fiindcă acele tranzacții de împăcare pe care le invocă acuzarea de stat că ar fi incorect întocmite, ele sunt legale și sunt în vigoare și nu au fost anulate de instanța de judecată”, afirmă avocata Tatiana Iovu.

„Adică pentru neexecutarea hotărârilor de judecată eu primesc amenzi de ani de zile și ați văzut și acum, 12 mii de lei amenzi, 3-4 amenzi acum venite în cutia poștală, iar pentru executarea hotărârilor de judecată, dosar penal. Cum dracu dar trebuia de procedat, ce trebuia de făcut, dacă și așa e dosar și așa e dosar. Ce trebuia de făcut, de tras un glonte în cap”, se întreabă Chirtoacă.

Recent, în cadrul unei emisiuni TV, liderul PL Mihai Ghimpu, a spus că în spatele arestării lui Dorin Chirtoacă și al lui Iurie Chirinciuc ar sta Vlad Plahotniuc. Pe de altă parte, fruntașul democraților, Andrian Candu, a menționat că acuzațiile liberalilor sunt lipsite de temei, în privința dosarelor penale urmând să se expună justiția. În prezent, primarul suspendat se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente