Potrivit președintelui, Curtea a interpretat anterior art.98, alin.6 din Constituție, respectiv urmează să restituie sesizarea Guvernului fără să o mai examineze: „În cazul în care Curtea va examina sesizarea în ședință pentru a interpreta repetat art.98, alin.6 din Constituție, acest fapt ar demonstra imperfecțiunea actului de justiție constituțională, sau implicarea Curții în exercitarea comenzilor politice”.
„În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a funcției, evaluarea corespunderii cerințelor legale a candidatului la funcția de ministru se efectuează de către Președintele Republicii Moldova. Aceste evaluări privesc corespunderea pentru funcție a candidaților propuși de prim-ministru privitor la pregătirea generală, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea, condiții necesare și indispensabile funcției de ministru. În acest context, Curtea Constituțională în Hotărîrea nr. 4 din 22 aprilie 2013 pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind demisia Guvernului (Vlad Filat), în partea ce ţine de menţinerea în funcţie a Prim-ministrului-demis prin moţiune de cenzură (pentru suspiciuni de corupţie) pînă la formarea noului Guvern, a statuat că „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate sau care au fost demise pentru motive de corupţie”, menționează Ceban.
Purtătorul de cuvânt aș șefului statului a mai ținut să amintească că există investigații care demonstrează că la solicitarea ex-prim-ministrului Iurie Leancă a fost finanțată activitatea consilierilor acestuia prin intermediul unor asociații obștești, inclusiv a domnului Eugen Sturza, fapt ce demonstrează lipsa integrității acestuia.




































