În urma evaluărilor, în cazul a trei obiective dintre cele 15 verificate, au fost întocmite procese-verbale de contravenţie administrativă, toate pe numele persoanei cu funcţie de răspundere, fiind depistate abateri care se raportează la articolul 911 (15) şi 911 (17) din Codul Contravenţional al Republicii Moldova. Cele mai frecvente nereguli constau în admiterea fumatului în spaţii închise şi semiînchise, inclusiv prezenţa aparatelor cu produse conexe (narghilea).
Totodată, în cadrul evaluărilor au fost repartizate materiale informative privind efectele nocive ale tabagismului asupra organismului uman, cu recomandări de a renunţa la fumat pentru binele sănătăţii personale şi a celor din jur.




































