Potrivi oamenilor legii, mărfurile erau procurate de la piață „Kilometrul 7” din regiunea Odessa și erau aduse la Chișinău prin Transnistria.
„Făptuitorii au acționat pe timp de noapte, în week-end. Pe traseul pe care-l parcurgeau microbuzele marfare, încărcate cu mărfuri, acestea erau schimbate de 2-3 ori astfel încât să fie evitată fixarea lor pe traseu”, a menționat adjunctul procurorului șef al PCCOCS, Valeriu Bodean.
În cadrul operațiunii au fost reținute 7 persoane, inclusiv capul grupării – un bărbat din Bender, cunoscut ca „Sașa Țiganul”. Procurorii susțin că în ultimii 2 ani, suspecții aduceau marfă cel puțin o dată în săptămână, prejudiciul cauzat statului ridicându-se la milioane de lei.
„În rezultat au fost depistate și ridicate mărfuri de contrabandă cu valoare estimativă de cca. 1 milion de lei. Putem să presupunem și bănuim rezonabil că, de fapt, valoarea mărfurilor aduse anterior de această grupare s-ar estima la zeci de milioane de lei”, susține Valeriu Bodean.
De la începutul acestui an, procurorii și ofițerii Serviciului Vamal au demascat activitatea a 6 grupări criminale specializate în contrabandă prin segmentul transnistrean.




































