Bilanțul violentelor incendii produse în California a ajuns vineri la 32 de morți, iar pompierii sunt îngrijorați de pericolul răspândirii focarelor din cauza intensificării vântului, informează Agerpres.

“Încă nu am depășit această situație de urgență. Nu suntem nici măcar aproape să o depășim”, a declarat Mark Ghilarducci, director al Agenției pentru situații de urgență din California, în cadrul unei conferințe de presă. “Am înregistrat însă unele progrese”, a adăugat el.

Coordonatorul luptei împotriva incendiilor din California, Ken Pimlott, director al Departamentului pentru păduri și protecție împotriva incendiilor (Cal Fire), a precizat că vineri peste 9.000 de pompieri luptau pentru limitarea și stingerea a 17 focare majore, în special în partea de nord a statului California, cel mai populat dintre statele americane. Aproximativ 90.000 de hectare au fost cuprinse de flăcări de duminica trecută.

“Am reușit câteva progrese importante”, a declarat responsabilul american, precizând că trei incendii mai mici au fost complet izolate și câteva incendii mari sunt în curs de izolare.
Eforturile pompierilor sunt însă îngreunate de vânt care a reînceput să bată cu putere în cursul nopții de vineri, ajungând până la 72 km/h.

Bilanțul morților este cel mai mare provocat de un incendiu în istoria Californiei, depășind și bilanțul incendiului din Parcul Griffith din 1933 din Los Angeles.

Cauza oficială a incendiului nu a fost încă stabilită, dar oficiali locali susțin că liniile de tensiune care au fost doborâte duminică seară de rafalele de vânt puternice este posibil să fi declanșat incendiul.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!