„Pot să vă spun că eu am avut mai multe motive. Eu nu mi-a dat demisia, dar am depus cererea de demisie care încă nu a fost acceptată. Deocamdată, este doar o exprimare de intenție”, ne-a declarat vicedirectorul CNA.
Funcționara a menționat că motivele care au stat la baza înaintării cererii de demisie sunt mai multe și nu cele apărute în presă. „Motivul care a fost invocat de către deschide.md a fost extrem de denaturat de realitate. Ca să fie mai clar am să revin cu o reacție în spațiul public în care o să explic toate motivele din prima sursă ca să nu fie interpretări și insinuări eronate. O să-mi ordonez gândurile și am să le public în scurt timp. Aș avea foarte multe de spus și aș vrea să o fac într-o manieră cât mai succintă și clară”, a conchis Cristina Țarnă.




































