Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

Guvernul a aprobat „Prima Casă” destinat tinerilor familii. Statul va garanta circa 50% din soldul creditului acordat

rsz_606c5eae9d72b10ff1f565390de0f758
07 noiembrie 2017, ora 19:34

Programul are ca scop acordarea de către stat a unui sprijin persoanelor care doresc să achiziționeze o locuință și nu dispun de suficiente fonduri, facilitând accesarea creditelor parțial garantate. În plus, implementarea acestui proiect va reduce migrația în rândul tinerilor.

Proiectul de lege stabilește regulile pentru toate părțile implicate în procesul de acordare și obținere a creditelor ipotecare, parțial garantate de stat, prin programul ”Prima Casă”. Sunt prevăzute, astfel, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor de program, criteriile de eligibilitate a băncilor care pot acorda astfel de credite, mecanismul de garantare, cât și comisioanele și tarifele cu care vor opera băncile comerciale.

Printre cele mai importante condiții, descrise în proiect, se numără prețul de procurare a locuinței care nu trebuie să depășească 1 milion de lei, participația proprie inițială de cel puțin 10% și termenul de rambursare a creditului de până la 25 de ani. Persoanele care dețin în proprietate locuință sau au în derulare credite ipotecare nu vor fi admise în acest program. La fel, nu vor putea accesa astfel de credite persoanele cu vârsta mai mare de 45 de ani.

Este prevăzut și că statul va garanta circa 50% din soldul creditului acordat, iar implementarea programului va fi realizată prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

În scopul asigurării accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite bancare parțial acoperite de stat, în special pentru familiile tinere, s-a recurs la modificarea unor taxe de stat. Printr-un alt proiect de lege, aprobat tot astăzi, este micșorată până la 0,1% taxa de stat pentru autentificarea contractelor de înstrăinare a imobilului și până la 50 de lei taxa pentru autentificarea contractelor de ipotecă semnate în cadrul programului de stat ”Prima Casă”.

Totodată, a fost acceptată diminuarea onorariilor notarilor publici și executorilor judecătorești pentru acțiunile efectuate în privința bunurilor imobile care au fost procurate prin intermediul programului de stat.
Ambele proiecte de lege urmează să fie adoptate de către Parlament.

Programul ”Prima Casă” va fi aplicabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova și poartă un caracter social, reprezentat de intervenția statului în procesul de garantare a creditelor ipotecare. Ideea și conceptul programului se bazează pe experiența pozitivă a țărilor din regiune, în special a României. Plafonul anual al garanțiilor de stat, cât și suma mijloacelor financiare destinate executării garanțiilor de stat emise vor fi stabilite anual. În Bugetul de stat pentru 2017 este prevăzut un fond de garantare în valoare de 15 mil. lei pentru creditele ipotecare acordate prin intermediul programului guvernamental ”Prima Casă”.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente