Locatarii susțin că această zonă nu este destinată pentru construcția blocurilor foarte înalte. Ei se tem că din cauza blocului în construcție vor rămâne fără soare. În plus, gălăgia produsă de muncitori și de unitățile de tehnică este infernală.
„Acuma în casă parcă este cutremur în fiecare zi. Ne deranjează noi vrem să fie liniște”.
„Ce putem noi să facem? Noi soare nu avem. Acesta și-a construit bloc cu 11 etaje. Cum vom trăi noi acum?”
„Noi locuim într-un cartier rezidențial cu case de până la două nivele, iar acum se construiește un bloc cu 13 nivele, iar aceasta pe noi ne deranjează – gălăgie, lumină nu avem… Credem că sunt acte de corupție.”
Oamenii susțin că lucrările de construcție ar fi început încă 2013. Atunci ei s-ar fi împotrivit și ar fi cerut în instanță stoparea construcției, dar, la 30 octombrie, lucrările au fost reluate.
„Aici, în preajmă, locuiesc reprezentanți ai justiției, deputați, premierul Pavel Filip. Chiar nu este posibil de oprit aceste construcții? Ei ne alungă din casele noastre!”, spune Parascovia Covtoniuc, locatară.
Contactați de TV8, reprezentații firmei de construcție spun că lucrările se desfășoară legal. Locatarii au spus că vor protesta până când construcția blocului va fi oprită.