Comunitatea terapeutică pentru condamnaţii dependenţi de droguri este o metodă inovativă în sistemul penitenciar din țara noastră, ce va oferi siguranţa de a nu interacţiona cu factori negativi ce pot condiţiona consumul.
„În țările Europei de Est noi suntem primii în aplicarea tehnicilor noi de lucru cu deținuții și în implementarea programului de susținere cu metadonă. În anul curent, au fost antrenați 11 deținuți în tratamentul Hepatitei C. Sperăm că această mare diferență, de atitudine în primul rând, să-i facă pe deținuții noștri să accepte mai ușor provocarea de a veni în aceste spații și de accepta programul”, a afirmat Anatolie Munteanu.
Importanța contracarării consumului drogurilor în locurile de detenţie se datorează consecințelor. Consumul reprezintă atât o cale de răspândire a bolilor infecţioase transmisibile, ce pot genera adevărate focare de infecţie, cât şi un factor al violenţei între deţinuţi.
Potrivit datelor Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), în anul 2017, din numărul total al deținuților, 5,4% (470 de oameni) sunt dependenți de droguri, luați la evidenţă medicală, iar 5,1% constituie persoane cu infracţiuni privind circulaţia substanţelor narcotice.
Proiectul de creare a sectorului locativ pentru reabilitare, numit comunitatea terapeutică, a fost implementat în comun cu experţii norvegienii şi reprezentanţii Pompidou Grup al Consiliului Europei (CoE).








































