Igor Dodon susține că decizia de astăzi a Curții Constituționale de a aviza pozitiv proiectul de introducere a integrării europene în Constituție, confirmă că această instituție „nu este la straja Constituției, ci a intereselor guvernării”.

„CC a dat aviz pozitiv introducerii obiectivului de integrare europeană în Constituţie chiar dacă art. 5 din Legea Supremă „Democraţia şi pluralismul politic”, în alin 2. prevede că „nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Integrarea europeană este viziunea partidului de guvernare şi nu poate fi impusă ca ideologie oficială a statului în Constituţie”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon susține că CC a neglijat și art. 2 din Legea Supremă „Suveranitatea şi puterea de stat”, care, în alin. 2, prevede: Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.

„În cazul de faţă, partidul de guvernământ încearcă să folosească puterea în numele interesului propriu”, declară șeful statului.

Președintele susține că în această situație ar fi fost normal să fie organizat un referendum național și că va face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acestei inițiative de către Parlament.

În această situaţie, normal ar fi fost ca să fie organizat un referendum naţional, Numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atât de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!