Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat

Fostul director „Cricova” a fost reținut pentru abuz de serviciu şi depășirea atribuțiilor

Foto: katerotari.blogspot
19 decembrie 2017, ora 13:12

Potrivit materialelor urmăririi penale, bănuitul, împreună cu alte persoane cu drept de decizie atât din cadrul Combinatului de Vinuri „Cricova”, cât şi din cadrul a două firme, s-au organizat în prealabil pentru a comite infracţiuni în scopul folosirii bunurilor Combinatului de vinuri în interese personale.

În fapt, ex-Directorul general, de comun cu alţi membri ai grupului criminal au organizat construcţia, de către un agent economic, pe teritoriul Combinatului, a unui local de deservire a vizitatorilor „Oraşul Subteran” care pe 31 iulie 2012 a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, având o suprafaţă totală de 1490,20 metri pătraţi.

De notat că, suprafaţa de 0,38 ha pe care se află construcţia, a făcut parte din suprafaţa totală de 83,28 ha a perimetrului minier al CV „Cricova”. Cu toate acestea, respectiva suprafaţă a fost scoasă şi exclusă, în mod fraudulos, din perimetrul minier al Combinatului şi atribuită în folosinţă agentului economic pentru perioada anilor 2011-2016, prejudiciind Combinatul în valoarea bunului imobil deposedat, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari.

Potrivit procurorilor aceste acțiuni contravin prevederilor Legii cu privire la declararea complexului „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA” drept obiect al patrimoniului naţional-cultural al Republicii Moldova şi ale Legii culturii, care interzic imperativ înstrăinarea proprietăţii acestei entităţi.

De asemenea, s-a mai stabilit că, la indicaţia fostului Director general al Combinatului, pe 9 iulie 2010, în scopul construcţiei localului „Oraşului Subteran”, Centrul de Business şi Turism SA „Cricova-Vin” i-a acordat, fără dobîndă, aceluiaşi agent economic, un împrumut de 2 120 000 lei care până în prezent nu au fost restituiţi.

În aceste circumstanţe se constată gestionarea frauduloasă a unui agent economic din domeniul privat al statului, fapt ce a permis construcţia atît pe teritoriul, cît şi din banii statului a unui local de agrement contrar intereselor Centrului de Business şi Turism SA „Cricova-Vin”, ce aparţine statului.

Prin aceste acţiuni, conform raportului auditului, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi din 04.07.2017, a fost stabilită prejudicierea gravă a intereselor financiare ale Centrului de Business şi Turism SA „Cricova-Vin”.

În cursul zilei de astăzi, procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile fostului Director general al Combinatului de Vinuri, precum şi la sediile respectivilor agenţi economici, de unde au fost ridicate acte care probează favorizarea ilegală de către fostul Director general a persoanelor afiliate acestuia, precum şi documente care ar proba modul de împărţire a veniturilor în urma acestor înţelegeri, a achiziţiilor efectuate şi a banilor în proporţii considerabile, care ar putea rezulta din infracţiune.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente