Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat

/VIDEO/ O judecătoare din Căușeni este cercetată penal. Este suspectată de fals în declarația de avere. Harunjen: Este vorba de „sume foarte mari”

rsz_2017-12-19_18-46-18
19 decembrie 2017, ora 18:47

„În sensul că dumneaei nu a completat declarațiile și nu a indicat veniturile. Sunt niște dovezi care sunt deja stabilite. Cu atât mai mult, aceasta s-a petrecut în perioada, jumătate de an în urmă, nu mai țin minte data”, spune Victor Micu, președintele CSM.

„Este vorba despre niște tranzacții economice cu sume exorbitante care au fost întocmite direct sau indirect prin terțe, de către magistrat. Tranzacții care nu și-au găsit reflectare în declarațiile privind averea și interesele personale”, susține Eduard Harunjen, procuror general.

Potrivit președintelui CSM, în fața consiliului, judecătoarea Țugui ar fi comunicat că a admis erori în declarația de avere din greșeală.

„- Doamna judecător și-a recunoscut vina?
– În sensul dat, dumneaei și-a argumentat opinia sa că poate a făcut-o neintenționat”, a menționat Victor Micu.

Deși a admis pornirea urmăririi penale, CSM a refuzat arestarea și percheziționarea judecătoarei. După ședința CSM, magistrata a evitat presa, iar la telefonul indicat pe portalul instanțelor de judecată nu ne-a răspuns nimeni. Anterior, jurnaliștii de la „Crime Moldova” au scris că Maria Țugui ar fi „campioană la credite”. În declarația de avere pentru 2016, Țugui a indicat că din anul 2013 până în prezent ar fi accesat 9 credite în mărime de 6 mii 700 de dolari și aproape 800 de mii lei.

Reporter: Sergiu Niculiță
Imagini: Vlad Coroban

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente