Două minore au fost găsite moarte, joi noaptea, într-o casă din satul Nihoreni, Rîșcani, în care a izbucnit un incendiu.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, corpurile carbonizate ale fetelor de 13 și 15 ani au fost depistate într-o cameră mistuită de flăcări. Din primele informații copii s-ar fi aflat în cameră cu un reșou conectat în priză, care cel mai probabil ar fi putut genera arderea, în urma suprasolicitării energiei electrice. Părinții minorelor nu au avut de suferit, aceștia dormeau într-o altă încăpere, unde incendiul nu s-a răspândit.

Pompierii au fost alertați la ora 4 și 55 de minute, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție, care a stabilit că incendiul a mistuit în flăcări o încăpere cu suprafața de 15 metri pătrați.

Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!