Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Tenis: Simona Halep, lider în clasamentul WTA, cu peste 300 de puncte avans

Foto simbol: mootennis.files.wordpress
08 ianuarie 2018, ora 11:37

Halep, care se află pe primul loc în lume din data de 9 octombrie, a câştigat sâmbătă ambele titluri de la Shenzhen (China), la simplu şi dublu, şi are 330 de puncte mai mult decât daneza Caroline Wozniacki, care a urcat pe locul secund, în dauna spaniolei Garbine Muguruza, care ocupă locul al treilea, cu 90 de puncte mai puţin.

Simona Halep va fi principala favorită la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 15 ianuarie.

Sorana Cîrstea se menţine pe locul 37, Irina Begu a urcat trei locuri după semifinala de la Shenzhen şi este pe 40, Mihaela Buzărnescu a coborât o poziţie şi este pe 57, Monica Niculescu a pierdut şase locuri, fiind pe 85, în timp ce Ana Bogdan a coborât două poziţii şi este pe 107.

La dublu, numărul româncelor din top 100 a ajuns la cinci: Monica Niculescu staţionează pe 23, Irina Begu a urcat şase locuri şi este pe 32, după titlul de la Shenzhen, Raluca Olaru a coborât patru poziţii, Mihaela Buzărnescu a urcat trei locuri graţie semifinalei jucate la Shenzhen, iar Simona Halep a reuşit un salt de 53 de locuri, până pe 93.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 6.425 puncte
2 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.095
3 (2). Garbine Muguruza (Spania) 6.005
4 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 5.785
5 (5). Venus Williams (SUA) 5.567
6 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 5.445
7 (7). Jelena Ostapenko (Letonia) 4.901
8 (8). Caroline Garcia (Franţa) 4.385
9 (9). Johanna Konta (Marea Britanie) 3.600
10 (10). Coco Vandeweghe (SUA) 3.258
……………………………………………………..
37 (37). Sorana Cîrstea 1.480
40 (37). Irina-Camelia Begu 1.303
57 (56). Mihaela Buzărnescu 1.027
85 (79). Monica Niculescu 755
107 (105). Ana Bogdan 619
171 (171). Alexandra Cadanţu 338
183 (184). Irina Bara 311
190 (191). Alexandra Dulgheru 301
226 (227). Jaqueline Cristian 251
234 (235). Patricia Maria Ţig 238
238 (239). Elena-Gabriela Ruse 233 etc.

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Martina Hingis (Elveţia) 10.130 puncte
1 (1). Latisha Chan (Taiwan) 10.130
3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.230
3 (3). Elena Vesnina (Rusia) 7.230
5 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.885
6 (6). Lucie Safarova (Cehia) 6.800
7 (7). Timea Babos (Ungaria) 5.600
8 (8). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 5.121
9 (10). Casey Dellacqua (Australia) 4.715
10 (9). Shuai Peng (China) 4.710
…………………………………………..
23 (23). Monica Niculescu 3.077
32 (38). Irina-Camelia Begu 2.135
40 (36). Raluca Olaru 1.880
86 (89). Mihaela Buzărnescu 819
93 (146). Simona Halep 770 etc.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente