Poliţiştii au constatat că bănuiţii ar fi pătruns în cel puțin șase locuințe și 11 garaje după ce ar fi forțat lacătul de la uși, dar și geamurile. Furturile au avut loc în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018, atunci când proprietarii nu erau acasă.
Forțele de ordine au găsit lucrurile furate, care au fost vândute unor persoane la prețuri mici. În acest context au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru furt, faptă care prevede amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Întrucât bănuiţii sunt minori, ei sunt cercetaţi penal în stare de libertate. De asemenea poliţiştii întreprind măsuri speciale de investigaţii suplimentare pentru a stabili complicitatea lor în alte cazuri similare, înregistrate pe teritoriul capitalei.




































