Autoritatea Naţională de Integritate ar putea avea 45 de inspectori de integritate. Un proiect în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități.

Deputații au discutat și susținut proiectul hotărârii Parlamentului privind aprobarea structurii şi a efectivului-limită a Autorităţii Naţionale de Integritate în număr de 76 de unități, inclusiv personal tehnic. Potrivit proiectului, din numărul total de angajați, 45 vor fi inspectori de integritate. Aceștia vor desfășura activități de prevenire a corupţiei prin realizarea controlului averii şi intereselor personale, precum şi respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi restricţiilor.

De asemenea, este prevăzută constituirea Inspectoratului de integritate – subdiviziune responsabilă de controlul averilor, intereselor personale, incompatibilităţilor şi restricţiilor. În anul 2017 au fost depuse 53 050 de declaraţii de avere și interese personale.

În aceeași ședință, membrii Comisiei au examinat propunerea de numire în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a magistratei Elena Cobzac. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului spre aprobare proiectul de hotărâre.

Proiectele susținute de Comisie urmează a fi dezbătute și votate în ședința plenară a Legislativului.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!