Solicitarea partidului democrat de a include în ordinea de zi a proiectului de aprobare a declarației privind condamnarea atacurilor Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecului abuziv în activitatea politică din R. Moldova a trezit mai multe discuții. Însă, acesta a fost inclus cu majoritatea voturilor.

Democratul Sergiu Sîrbu a menționat că este necesară o reacție promptă „în special după declarațiile Dumei de Stat împotriva R. Moldovei”.

Mihai Ghimpu: „O declarație care vorbește despre securitatea națională – Rusia se amestecă în problemele interne, cu prezența armatei, am ajuns să constatăm că Rusia nu respectă suveranitatea, independența, de ce trebuie să mai fim în CSI? CSI înseamnă Federația Rusă. Avem un proiect, propunem să semnăm împreună declarația PDM, împreună cu proiectul nostru care spune ieșirea din CSI”.

O țară devine puternică în astfel de constrângeri când are instituții puternice. Știm că există propagandă, partide finanțate din Rusia, dar știm că sunt multe jocuri. Slabi ne fac aceste jocuri din culese. Vom vota din motiv de reciprocitate, fiindcă e o declarație din Duma de Stat care necesită un răspuns, dar autorii să se gândească la jocurile politice”, a replicat deputatul Pistrinciuc.

Noi considerăm că este absolut necesar să venim cu reacții de răspuns la acțiunile total neprietenești din parte Federației Ruse. RM este un poligon al aplicării instrumentelor unui război hibrid al vecinilor din Federația Rusă”, a spus Carpov.

Eu sunt absolut sigur când este vorba de apărarea suveranității, independenței, aceste decizii nu trebuie să fie condiționate cu careva alte acțiuni. În cazul subiectului referitor la CSI, un asemenea proiect de hotărâre nu poate să nimerească pe ordinea Parlamentului. Nu este materie juridică. Asta cum ar fi să modificăm Constituția printr-o lege organică. Nu există temei”, a menționat Lupu.

Ca întotdeauna, nora e vinovată. Cine a inițiat aceste scandaluri? Nu noi? Nu Parlamentul? Nu noi am luat această decizie? Duma de Stat a răspuns, iar acum voi începeți a aiuri. Ați învățat cuvinte din dicționar și utilizați aceste prostii. Nu înțeleg ce faceți. Când este internet, wifi, intrați în aceste prostii. Numai ca să fiți pe plac românilor? De ce nu ați făcut reciproc? Să interziceți și celelalte canale? Asta, scuzați, iar e prostituție. Majoritatea au susținut”, a spus Vladimir Voronin

Amintim că, proiectul dat a fost înregistrat pe 24 ianuarie curent.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!