„Mă numesc Dacian. Numele mi-a fost dat de un orfelinat românesc …sau de mama mea biologică. La vârsta de şase ani şi jumătate am fost adoptat în Finlanda”. Aşa începe povestea de pe „Copiii niciodată uitaţi ai României”. Dacian ştie doar că a ajuns la casa de copii de la Oradea când avea doi ani şi jumătate.
„Singurul lucru pe care îl ştiu este că am fost găsit într-o gară de nişte muncitori”, spune Dacian Solgen.
Au urmat patru ani din care Dacian nu are nicio amintire fericită. Din contră, ar vrea să uite că a fost la orfelinat.
„Cei care lucrau acolo nu se purtau frumos cu noi. Ne pedepseau mereu pentru micile năzbâtii şi ne băteau”, își amintește tânărul.
Pentru el, norocul poartă numele familiei din Finlanda care l-a înfiat. Părinţii adoptivi i-au îndrumat paşii spre succes. De un an, Dacian lucrează pentru Google.
„Fotografiez restaurante sau locuri turistice şi alte lucruri de genul care se folosesc pentru Google Maps”, explică el ce face pentru Google.
Succesul în carieră şi familia adoptivă nu reuşesc să îi aline însă rănile din suflet.
„Foarte important pentru mine este acum să-i găsesc pe părinții mei adevărați și poate să-i vizitez, să știe că încă trăiesc”, spune Dacian Solgen.
„Nu există sentimente de ură, pentru că viața le-a structurat deja felul de a fi, le-a structurat personalitatea, doar că e nevoie de rădăcini, nevoia de a-şi şti şi a-şi cunoaște originea”, explică psihologul Alin Crețu.
Sistemul pentru protecţia copilului cere birocraţie multă şi timp pe măsură pentru ca Dacian să afle cine l-a adus pe lume, de aceea el şi-a scris povestea pe Facebook.
„Se adresează Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului București. De asemenea, este obligatoriu obținerea unui aviz din partea tribunalului, fiind vorba de persoane care sunt adoptate din străinătate, la Tribunalul Bucureşti”, spune Ștefan Goția, purtător de cuvânt al DGASPC Bihor.
Pe pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României”, pe care a scris şi Dacian, au fost înregistrate peste o mie de cereri de la copii care îşi caută părinţii şi de la familii care vor să ştie de soarta pruncilor înfiaţi în străinătate. Aproape jumătate au reuşit să se strângă din nou în braţe.
Povestea lui Dacian
„Mă numesc DACIAN. Numele mi-a fost dat de către un orfelinat românesc sau de către mama mea biologică… La vârsta de șase ani și jumătate am fost adoptat în Finlanda.
Conform actelor mele de adopție, am fost găsit în gara TINCA când aveam doi ani și jumătate și am fost dus la casa de copii de pe strada Traian Lălescu, Oradea, județul Bihor. Nu am nicio amintire bună legată de locul acela… nici măcar una!
Îmi amintesc că mâncam foarte mult pepene, ne jucam cu alți copii și cu membrii personalului care lucrau acolo. Pe 27 noiembrie 1998 am fost adoptat de către minunații mei părinți în Åland, Finlanda. Îmi amintesc atât de bine ziua aceea când am fost adus într-o cameră din orfelinat pe care nu o mai văzusem niciodată, minunat aranjată și plină de jucării frumoase! Cred c-am petrecut ore întregi așteptând acolo, apoi am plecat în sfârșit cu mașina de la orfelinat. Mi-am petrecut ultimele săptămâni în România în Cehul Silvaniei cu noua mea familie! Am ajuns acasă pe 6 decembrie, dată la care Finlanda își sărbătorește Ziua Independenței.
În prezent am 25 de ani și mă descurc foarte bine. Am terminat studii de comunicare și informatică și lucrez pentru Google din februarie 2017. De ceva timp îmi caut originile românești. Sper că într-o bună zi voi ști de unde provin cu adevărat, cine mi-a dat viață, cine m-a pierdut sau cine m-a abandonat. Este un vis enorm, mă întreb zi de zi… Am șanse foarte mici de a afla ceva. Dar voi continua să încerc!! vă rog să DISTRIBUIȚI, poate cineva de pe Facebook știe ceva. poate semăn cu cineva cunoscut sau poate cineva acolo mă caută la rândul său. MULȚUMESC!!!”.
