Verișoara Anastasiei a declarat în cadrul unei emisiuni televiziuni de la un post român, că tânăra a fost victima agresiunilor de nenumărate ori: „A doua zi după nunta, el a lovit-o. I-am zis că nu este bine ceea ce face și ea a zis că vrea să îl ajute să treacă peste asta și ea îl iubește și dacă nu ea… cine? A lovit-o cu pumnul în față și ea a țipat foarte tare. Ea credea că el înnebunise, că trebuia să ia pastile la timp și nu le-a luat. I-a mai dat o palmă înainte de nuntă cu o săptămână, iar ea a tăcut și l-a iertat pentru că el a jurat că nu o va mai face vreodată. Ea a aflat că el a stat în spitalul de nebuni, că are probleme psihice și părinții lui au confirmat lucrul acesta. La telefon îmi zicea că îi este frică de copil și că n-ar vrea să se apropie de copil. Ar vrea să vadă fata, să îl lase să o viziteze, dar nu când e singură, să fie cu cineva, să fie în siguranță. I-a mai dat o palmă înainte de nuntă cu o săptămână și ea l-a iertat. Am întrebat-o de ce ţi-a dat palma aia şi ea a zis aşa: Am pregătit cina şi voiam să mâncăm împreună şi m-a refuzat, a zis că are treabă de făcut, să mănânc singură. Şi atunci nu am mâncat nici eu, s-a supărat, a venit şi mi-a dat o palmă”. Verișoara Anastasiei a mai menționat că în luna octombrie Alexei s-a întors la fosta lui soție, iar Anastasia nu mai era atunci cu el și a născut singură fetița, alături de mama sa.
Potrivit unei prietene apropiate modelului, Anastasia îl cunoștea pe Alexei de mai mult timp, însă relația lor a început în luna aprilie, atunci când tânăra a mers în cabinetul lui pentru o consultație stomatologică: „El a invitat-o în oraș și lucrurile au derulat repede. Am fost luați toți prin surprindere că în timp de două luni aceștia s-au logodit și au planificat nunta vara. Anastasia era foarte îndrăgostită de acest om. Era fericită atunci când am vorbit cu ea vara”.
Potrivit poliției, Anastasia Cicati ar fi fost ucisă duminică de tatăl copilului ei, într-un apartament din cartierul Telecentru. Ea era model, interpretă și actriță. A devenit celebră după ce a apărut pe coperta unor reviste internaționale, inclusiv în „Playboy”. În urmă cu 3 săptămâni ea a devenit mamă, iar tatăl copilului era chiar cel care ar fi omorât-o, ulterior aruncându-se de la etajul 7. Bărbatul, Alexei Mitachi, vine dintr-o familie de stomatologi. Era tehnician dentar și avea un cabinet stomatologic în sectorul Râșcani al capitalei.
Acesta a fost anterior căsătorit și mai avea un copil. Versiunea preliminară a poliției este că între soți s-ar fi iscat o ceartă, iar bărbatul i-ar fi aplicat cu un cuțit o lovitură în regiunea gâtului, după care s-a sinucis. A fost deschisă o cauză penală.




































