Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Atacuri masive, compromis major și „nașterea imperiului”. „Trump are plan de pace”

Un fost preot din Germania, condamnat la închisoare pentru o sută de acte de pedofilie

Foto: dw
23 februarie 2018, ora 10:43

Tribunalul din Deggendorf a decis că înainte de ispăşirea pedepsei, acuzatul, deja condamnat în trecut pentru infracţiuni sexuale, trebuie să urmeze un tratament psihiatric într-o instituţie închisă, a anunţat un purtător de cuvânt al tribunalului.

După acest tratament, bărbatul, în vârstă de 53 de ani şi prezentat în presa germană ca Thomas Maria B., va începe ispăşirea pedepsei de opt ani şi jumătate de închisoare, iar eliberarea sa ulterioară va fi condiţionată de gradul de pericol pe care îl reprezintă, potrivit aceleiaşi surse.

„Trebuie să aşteptăm să vedem ce curs va lua terapia”, a declarat instanţa într-un comunicat. Durata internării psihiatrice nu poate fi determinată a priori şi se va întinde probabil pe „mai mulţi ani”, a precizat instanţa de judecată.

„Pentru moment, nu este încă posibil să se stabilească dacă acuzatul va prezenta un pericol pentru colectivitate după tratamentul într-o unitate de psihiatrie închisă”, a adăugat jurisdicţia.

Parchetul şi apărarea acuzatului, care a recunoscut faptele, au cerut luni o pedeapsă de mai mulţi ani de închisoare şi plasarea într-o unitate de psihiatrie a acestui fost preot.

Potrivit mărturiei a doi copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani în momentul comiterii faptelor, şi declaraţiilor acuzatului, acesta a agresat sexual de 108 ori cinci băieţi. După ce a câştigat încrederea unor „familii foarte pioase”, el a comis numeroase abuzuri, a denunţat tribunalul în comunicatul său.

De asemenea, el a încercat să violeze o tânără în vârstă de 18 ani din anturajul său.

Faptele s-au petrecut pe parcursul a şapte ani în anii ’90 în Germania în regiunile Mainz (vest) şi Deggendorf, precum şi în Austria, Italia, Polonia şi Elveţia.

Bărbatul a ispăşit deja cinci ani şi jumătate de închisoare între 2003 şi 2009, tot pentru infracţiuni sexuale. Un tribunal ecleziastic din Freiburg (sud-vest) a pronunţat în 2008 excluderea sa din Biserica Catolică, aminteşte agenţia germană de presă dpa.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente