Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Atacuri masive, compromis major și „nașterea imperiului”. „Trump are plan de pace”

Un ministru bulgar demisionează după dezvăluirile făcute de presă

Foto: europalibera
23 februarie 2018, ora 14:44

“Îi ştiu pe aceşti oameni de peste 20 de ani. Şi pentru că nu vreau ca aceste relaţii să fie puse sub semnul întrebării şi nici nu vreau să existe detalii cu privire la această tranzacţie, am discutat cu premierul. Cred că atunci când există chiar şi cele mai mici îndoieli cu privire la unele probleme sau la o eventuală influenţă, cel mai corect lucru care poate fi făcut este să demisionez. Premierul va decide care va fi pasul următor”, a afirmat Petkova.

Grupul ceh CEZ a anunţat joi că a ales oferta depusă de Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei.

Însă, preşedintele comisiei de energie din Parlamentul bulgar, Delyan Dobrev, şi-a exprimat unele îngrijorări faţă de capacitatea Inercom, o companie care este puţin cunoscută, de a gestiona acest activ strategic în sistemul naţional de electricitate din Bulgaria, având în vedere că este vorba de o companie de distribuţie a energiei care generează venituri anuale de peste un miliard de dolari.

Deşi CEZ nu a comunicat detaliile legate de valoarea tranzacţiei, potrivit presei bulgare, grupul ceh ar urma să primească aproximativ 320 de milioane de euro pentru activele sale.

Vânzarea celor şapte companii (CEZ Bulgaria, CEZ Elektro Bulgaria, CEZ Razpredelenie, CEZ Trade Bulgaria, CEZ ICT Bulgaria, Free Energy Project Orešec şi Bara Group) pune punct unei istorii de 14 ani a CEZ în Bulgaria, ţară unde grupul ceh a fost implicat în ultimii ani în mai multe conflicte cu Guvernul şi organismele de reglementare. Anterior, la finele lunii octombrie 2017, CEZ a anunţat că a găsit un cumpărător pentru centrala electrică de la Varna, care a fost vândută separat.

Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente