Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova cu ocazia Centenarului Marii Uniri, scrie pe Facebook senatorul român Iulia Scântei. De cealaltă parte, Andrian Candu susține că este vorba de o informație falsă, iar Parlamentul Republicii Moldova nu a luat încă o decizie în acest sens.

„În ciuda eforturilor politice și diplomatice ale părții române, inițiate încă de anul trecut, conducerea Parlamentului moldovean nu a arătat aceeași deschidere pentru o ședință solemnă cu caracter de simbol și de punte politică a celor două foruri legislative. Parlamentul României va marca singular momentul, cum altfel, cu o sesiune comuna a Camerei Deputaților și a Senatului care va avea loc in 27 martie, dar la București. Să faci o ședință solemnă doar a Parlamentului României, unde parlamentarii moldoveni vor avea statut de „invitați” (și asta dacă vor da curs și invitației!) și nu o ședință comună a celor două Parlamente pentru a marca 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, mi se pare inacceptabil politic”, a scris pe pagina sa de Facebook, Iulia Scântei.

De cealaltă parte, speakerul Parlamentului Andrian Canu susține că nu s-a luat încă o decizie în acest sens: „Avem mai multe opțiuni. Era opțiunea organizării la Chișinău, la Iași și la București. În următoarele zile vom lua o decizie la Biroul Permanent. Acum suntem absoluți toți ocupați cu evenimentul pe care îl desfășurăm vineri, inclusiv cu colegii din România, care ne vor vizita pentru a participa la conferință. În orice caz eu sunt în legătură cu președintele Senatului, domnul Tăriceanu și cu domnul Dragnea, președintele Camerei, pentru a lua cea mai bună soluție luând în considerare și drumul, și vremea de afară, și încărcătura politică de la București, și încărcătura politică de la Chișinău. Decizia nu e luată”, a declarat Andrian Candu.

Menționăm că în urma unei întrevederi cu omologul său român, Pavel Filip a menționat că foarte curând va avea loc o ședință comună a guvernului României și Republicii Moldova, care se va desfășura la Chișinău.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!