Evenimentul a început cu întârziere. Asta pentru că prim-ministrul Pavel Filip și ministrul Culturii, Monica Babuc, n-au reușit să ajungă la timp. Aceștia au venit împreună, Babuc fiind nevoită să alerge din urma premierului grăbit.
„De 52 de ani toți, tot neamul nostru ne adunăm în jurul unui simbol, un simbol care nu se schimbă de-a lungul deceniilor,” a declarat Monica Babuc, ministra Educației.
În scenă au urcat Velntina Naforniță, Geta Burlacu, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și alții. Sala era aproape plină, iar printre cei prezenți au fost miniștri, deputați și alți oficiali. Aceștia au venit la braț cu soțiile și soții lor.
„Nu este prima dată când venim la concertul dedicat începutului sărbătorii „Mărțișor”. O facem an de an. De fapt, întâlnim împreună cu toată lumea primăvara aici în acest palat în cadrul acestui concert frumos. Eu cred că întru-n viitor apropiat acest concert va fi vizitat de familia Jizdan în componență deplină,” a declarat Alexandru Jizdan, ministru de Interne.
„Din anii 94 prima dată am fost la „Mărțișor” așa că este o obișnuință. Anul ăsta este unul neobișnuit, cu zăpadă, cu ger cu frig. Este o trecere în revistă a tot ce s-a făcut, tot ce s-a pregătit toamna-iarna,” a spus Dumitru Diacov, deputat PDM.
În timpul evenimentului a fost omagiat Eugen Doga, care a împlinit ieri 81 de ani. Cei prezenți ne-au spus că au rămas impresionați de eveniment.
„Este o sărbătoare a creației, a vieții, o sărbătoare a primăverii și e bine ca această sărbătoare să fie în sufletele noastre. Să ne bucurăm,” a spus o persoană.
„Nu foarte des aud muzica clasică și interpretarea bună a compozitorilor clasici,” a menționat o femeie.
„Extraordinar. Sunt unii mai frumoși ca alții,” a mărturisit un bărbat.
În perioada 1-10 martie vor avea loc concerte dedicate Mărțișorului în mai multe localități din țară. În acest an, Ministerul Culturii a alocat, pentru acest festival, peste 2,5 milioane de lei.




































