În cadrul acțiunilor speciale de investigații, polițiștii au acumulat probe suficiente ce demonstrează complicitatea lor în acest caz. Fiind audiați de forțele de ordine suspecții și-au recunoscut vinovăția, comunicând că au pătruns în butic de unde au sustras mijloace financiare în sumă de 33.600 lei, după care au incendiat chioșcul pentru a tăinui infracțiunea. Astfel, cauzându-i agentului economic un prejudiciu în sumă de 107.300 lei.
Totodată, polițiștii stabilesc a complicității acestora în alte cazuri înregistrate pe teritoriul Capitalei.
În acest context a fost pornită cauză penală pentru furt. Conform legislației în vigoare bănuiții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 32.500 lei la 67.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.




































