Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Dronă în Moldova, navă atacată, compromis major și răzbunarea lui Zelenski. „Trump are plan de pace”

/VIDEO/ Vladimir Putin, despre atacul asupra fostului spion rus: Rusia nu deţine arme chimice

Foto: observator
19 martie 2018, ora 12:35

„Am aflat din presă despre tragedia menţionată. Primul lucru care mi-a venit în minte este că dacă ar fi fost vorba despre un agent neurotoxic de provenienţă militară, atunci acei oameni ar fi murit pe loc. Este evident acest lucru. În al doilea rând, Rusia nu deţine astfel de agenţi neurotoxici. Am distrus toate armele chimice sub supravegherea organizaţiilor internaţionale şi am făcut primii acest lucru, spre deosebire de unii dintre partenerii noştri, care au promis să facă la fel, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Este o mizerie, un nonsens ideea că anumite persoane din Rusia şi-ar permite să facă aşa ceva înainte de alegeri şi de Cupa Mondială”, a spus Putin.

În ciuda tensiunilor accentuate între Moscova şi Londra, preşedintele rus a anunţat că este pregătit să coopereze cu Marea Britanie în ancheta privind tentativa de asasinat asupra lui Serghei Skripal şi a Iuliei Skripal.

„Suntem gata să cooperăm, am spus-o încă de la început, suntem pregătiţi să luăm parte la investigaţiile necesare, dar pentru aceasta este nevoie de o dorinţă din cealaltă parte şi nu vedem încă acest lucru. Dar nu vom scoate subiectul de pe ordinea de zi, sunt posibile eforturi comune”, a mai spus Vladimir Putin.

De asemenea, duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia nu a efectuat nicio cercetare şi nu a dezvoltat nicio substanţă neurotoxică denumită Novichok.

„Nici pe teritoriul Uniunii Sovietice, nici în era sovietică, nici în Federaţia Rusă nu au fost vreodată efectuate cercetări denumite direct sau codificate ca Novichok. Premierul britanic nu deţine o formulă [a substanţei]. [Theresa May] foloseşte un nume de cod care evocă instantaneu amintiri în legătură cu Rusia, evocă asocieri cu element ruseşti, face totul pentru a aduce ţara noastră în centrul atenţiei. Această denumire a început să circule în presă imediat după aceea”, a precizat Zaharova.

Diplomaţia rusă a mai transmis că autorităţile britanice nu au oferit nicio informaţie privind starea lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia sau despre circumstanţele producerii atacului cu o substanţă neurotoxică.

Amintim că, atât Londra, cât și Moscova au anunțat despre expulzarea din țară a câte 23 de diplomați în legătură cu cazul Skripal.

Fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă în faţa unui centru comercial din Salisbury. În prezent, cei doi se află în stare critică. Un poliţist care le-a venit în ajutor este spitalizat de asemenea în stare gravă.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
/PROMO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special - de la 20:00, la „Întreabă Ghețu”
/PROMO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special - de la 20:00, la „Întreabă Ghețu”
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente