Astfel, experții susțin că, în pofida obiectivului declarat în Program („facilitarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuinţe prin contractarea de credite ipotecare garantate parţial de stat”), se pare că principalii beneficiari ai programului vor fi companiile de construcţii şi proprietarii acestora afiliaţi sau chiar din interiorul mediului politic, care nu-şi pot comercializa/valorifica investiţia sau care încearcă să extragă beneficii suplimentare, cu antrenarea statului prin formula de garantare. Tendinţele din piaţa imobiliară din ultimii ani atestă descreşterea preţurilor la locuinţe. Programul va inversa trendul şi va creşte preţul spaţiului locativ, în special în prima perioadă (primii doi ani).
Ei mai spun că, aspectul de hazardare este alimentat prin faptul că 50% din creditul ipotecar este asigurat/garantat de către stat. În plus, aspectele pozitive ale programului sunt promovate printr-o amplă campanie media, iar riscurile şi posibilele consecinţe pentru cetăţeni nu sunt enunţate. Or, din experienţa Republicii Moldova, garanţiile emise de către stat până în 1999 şi 2014-2015 s-au soldat cu fraude financiare de proporţii, fiind transpuse ulterior pe umerii viitorilor contribuabili de impozite şi taxe prin convertirea în datorie de stat internă.
În plus, emiterea garanţiilor în cadrul Programului „Prima casă” nu se înscrie în standardele de emitere a garanţiilor prevăzute de Legea 419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, potrivit căreia garanţiile de stat interne şi externe sunt emise în cazuri excepţionale. Or, nu există o claritate de ce acest program ar fi un „caz excepţional”.
Mai mult, Guvernul nu are stabilite, printr-un act distinct, domenii „de importanţă majoră” pentru emiterea garanţiilor de stat în condiţiile prevederilor art. 27 din Legea 419/2006. Excepţie este decizia autorităţilor de a identifica sectorul imobiliar şi titlurile de valoare de stat ca domenii eligibile în contextul oferirii cetăţeniei Republicii Moldova contra investiţii, conform p.5 din Regulamentul cu privire la dobândirea cetăţeniei prin investiţie, HG 786/20176.
Întrucât procedurile de emitere a garanţiilor de stat sunt reglementate în Legea 419/2006, unica instituţie abilitată cu emiterea garanţiilor de stat fiind Ministerul Finanţelor, este contradictorie din punct de vedere legal delegarea dreptului de emitere a garanţiilor de stat către ODIMM. Practica derogărilor de la normele legale, admisă prin art. 7 din Legea 293/2017, poate crea dificultăţi ulterioare în administrarea datoriilor publice şi garanţiilor de stat emise.
Un element declarat de autorităţi este oferirea de condiţii speciale angajaţilor din sectorul bugetar. Această practică este contraindicată şi contrară prevederilor constituţionale. Argumentul invocat precum că salariile bugetarilor sunt insuficiente ar trebui să ducă la elaborarea unor politici publice eficiente de salarizare şi nu la măsuri de separare a cetăţenilor prin oferirea subvenţiilor pentru locuinţe. Mai mult, această prevedere generează riscuri de coruptibilitate, în contextul posibilelor implicări ale conducătorilor entităţilor publice în acordarea finanţării pentru subalterni, cu ulterioară influenţare a activităţii acestora.
La momentul lansării programului, în martie 2018, au fost nominalizate trei bănci acceptate de Ministerul Finanţelor să ofere credite beneficiarilor (Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi Victorabank). Aceste bănci se află într-o perioadă lungă de supraveghere specială impusă de BNM în iunie 2015. La două din ele (MAIB şi MICB) nu au fost rezolvate problemele de transparenţă a acţionariatului, iar la Victoriabank – încă nu a fost definitivată preluarea în administrare a pachetului de acţiuni de către noii acţionari (petrecerea adunării generale şi numirea noilor organe de conducere). Mai mult ca atât, la Moldindconbank de BNM au fost aplicate procedurile de măsuri timpurii (prevăzute în art. 45 şi 46 din Legea 232/2016 în formă de înlocuire a organului de conducere şi de desemnare a administratorului temporar). Dacă erau menţinute prevederile iniţiale din proiectul HG 786/201710 – aparent, banca nu ar fi fost eligibilă pentru program. Doar că în varianta finală a acestei hotărâri de guvern au fost introduse prevederi mult mai permisive, special pentru o bancă comercială – Moldindconbank. Alte bănci comerciale, fără probleme de transparenţă, nu şi-au prezentat interesul de participare în program. Cel puţin deocamdată. Explicaţia poate fi că acestea au propriile produse ipotecare, unele chiar mai atractive decât programul dat.
Experții menționează că, autorităţile au promovat în mod netransparent Legea 304 din 21.12.201711 care prevede cesionarea contractelor de credit bancar/ipotecar către entităţi terţe, fără voinţa persoanelor beneficiare de credit. Astfel, beneficiarii de credite în cadrul Programului „Prima casă” ar putea fi surprinşi de faptul că nu mai sunt în relaţii contractuale cu banca pe care au selectat-o, ci au datorii pe credit faţă de altă entitate de creditare/bancară. Despre riscurile acestei legi s-a relatat în Observatorul de politici publice Nr. 412. Programul „Prima casă” este conceput şi promovat ca un program social cu o tentă electorală. La prima etapă, primii un an – doi, programul va avea mediatizarea necesară pentru a arăta aspectele atractive şi a incita cât mai multe persoane. Problemele eventuale ale beneficiarilor, dar şi a statului în întregime, rezultate implicit din activarea garanţiilor de stat, vor începe ulterior. Experienţa mai multor state arată că astfel de proiecte sunt tot mai puţin atractive cetăţenilor în căutare de locuinţă.
Pornind de la cele sus-menţionate, Programul „Prima casă” necesită o analiză serioasă a efectelor economice şi financiare, pe astfel de domenii precum protecţia concurenţei, ajutor de stat, subvenţionare, cu antrenarea activă a Consiliului Concurenţei şi a entităţilor publice cu funcţii de combatere a corupţiei şi spălării banilor. Urmărind lanţul de creaţie legislativă din 2017-2018: „legea cetăţeniei contra investiţie” – „prima casă” – „legea cesionării creditelor bancare şi ipotecare”, precum şi unele evenimente din piaţa imobiliară – am putea admite că Programul „Prima casă” poate fi utilizat într-o schemă mult mai sofisticată de spălare de bani şi legalizare a capitalurilor obţinute ilegal. Mai ales dacă în umbra scopului declarat se întrevăd beneficiarii reali ai acestui program, în special, politicienii cu afaceri în construcţii şi domeniul imobiliar, cu interese în bănci şi cu fonduri în off-shore.
