Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

Localnicii din Dereneu spun că biserica din sat a trecut ilegal la Mitropolia Basarabiei

Foto: Facebook/Biserica Adormirea Maicii Domnului, Dereneu
30 martie 2018, ora 07:25

Într-o conferință de presă la IPN, Emilia Scurtu, localnică din Dereneu, a spus că figurează printre persoanele care ar fi semnat procesul-verbal de trecere a bisericii la Mitropolia Basarabiei, dar că semnătura sa a fost falsificată. Când s-a întâmplat acest lucru, nici nu se afla în localitate.

O altă localnică, Chira Răilean, spune că preotul Marin Florin a venit de tânăr în sat, iar sătenii l-au susținut și sufletește, și financiar. După ce prin sat a mers vorba că ar fi făcut acțiuni neadmise, cum ar fi propuneri indecente fetelor, s-a pus în discuție dacă mai rămâne sau pleacă din biserică.

În aceeași conferință, secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, preotul Vadim Corostinschi, a spus că Marin Florin a instigat unii fondatori, iar semnăturile altora au fost falsificate pentru a justifica intenția de a trece parohia în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Episcopia de Ungheni și Nisporeni a luat decizia de a-l opri de a sluji cele sfinte până la examinarea cazului de către judecata mitropolitană, ca urmare a unor plângeri depuse de oamenii din sat, indignați de comportamentul preotului, pe care îl acuză de estorcare de bani, discutarea în public a păcatelor mărturisite, hărțuire sexuală, agitație electorală și alte încălcări.

Menționăm că scandalul a pornit după ce părintele Florin a vrut să treacă biserica la care a slujit timp de 27 de ani în subordinea mitropoliei Basarabiei pe motiv ca cea a Moldovei ar percepe taxe enorme. „Este taxă în fiecare lună. Și nu e puțină. Toți preoții dau bani. Dacă nu dai bani te cheamă și te fugărește din biserică afară. Nu este oficial. Le dădeam și 2, 3, 4, 6 mii de lei pe lună”, susține Florin Mihai, parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Derenu.

„Este vorba de 400 de lei și nicicum de mii de lei sau alte lucruri. Este un fals”, afirmă de cealaltă parte Vadim Corostinschi, secretarul Episcopiei Ungheni și Nisporeni.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente