Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

/VIDEO/ Deputații și-au declarat averile. Cine sunt cei care s-au ales cu bunuri de milioane și cine a trăit doar din salariu

rsz_2018-04-11_18-52-00
11 aprilie 2018, ora 18:55

Democratul Vladimir Andronachi a câștigat peste 2 milioane 700 de mii de lei din darea în chirie a mai multor spații comerciale. A primit și salariul anual de deputat de peste 156 de mii de lei, dar și compensații în mărime de 64 de mii de lei. Andronachi declară alți 635 de mii de lei pe care îi păstrează în conturile bancare. S-a ales anul trecut cu un Land Rover fabricat în 2017, evaluat la aproape 57 de mii de euro. Deputatul mai are însă în posesie și un Hyundai Santa FE, fabricat în 2016. În declarația de avere, indică două apartamente, unul fiind de peste 200 de m.p.

Și-a mărit averea și Raisa Apolschii, nașa de cununie a președintelui PDM, Vlad Plahotniuc. Deputata și-a cumpărat anul trecut un apartament de 110 metri pătrați cu puțin peste 800 de mii de lei, adică 360 de euro pentru un metru pătrat. A ridicat un salariu de 170 de mii de lei, dar și o indemnizație de 14 mii de lei. În același an, a câștigat 744 de mii de lei din vânzarea unui bun. Raisa Apolschii mai deține o casă, un teren intravilan de aproape 13 ari și o Toyota RAV4 din 2014.

Se poate lăuda cu două achiziții și democratul Constantin Țuțu. Anul trecut, sportivul deputat a intrat în posesia unui teren intravilan, dar și a unui Mercedes în valoare de 80 de mii de euro. Și-a vândut însă celelalte două Mercedes-uri cu 1 milion 500 de mii de lei. A primit și donații în mărime de peste 300 de mii de lei.

N-o duc deloc rău nici alți aleși ai poporului. De exemplu, popular-europeanul Ștefan Creangă, deși a obținut în 2017 un salariu de 170 de mii de lei, și-a cumpărat mașini și imobile de 2 milioane de lei. Și-a luat mai exact un Jaguar de 48 de mii de euro și un spațiu comercial cu 200 de euro pentru m.p. Creangă a spus anterior că este vorba de un contract investițional de doi ani.

S-au ales cu mașini noi și apartamente la prețuri preferențiale și socialiștii. Corneliu Furculiță, de exemplu, și-a cumpărat un teren intravilan de patru ari cu 67 de mii de lei și a primit în folosință o mașină Skoda Kodiak. A ridicat 158 de mii de lei din salariu și o indemnizație de 64 de mii de lei. A câștigat și 125 de mii de lei din vânzarea unei mașini Toyota Auris.

Achiziții mai modeste au înregistrat anul trecut liberalii. Cel puțin, asta indică în declarațiile lor de avere. Deputatul Petru Cosoi și-a cumpărat o Toyota Prius cu 96 de mii de lei și două terenuri extravilane. S-a ales cu o mașină și Lilian Carp – o Skoda Roomster de 80 de mii de lei.

Nu și-au cumpărat mai nimic în 2017 comuniștii. Majoritatea au trăit din salarii și pensii. Unii au declarat, totuși, conturi cu sute de mii de lei. Printre aceștia și Vladimir Voronin. Acesta are la bancă 2 milioane de lei. Anul trecut, comunistul a ridicat un salariu de 89 de mii de lei, dar și o pensie de președinte de 139 de mii de lei. Soții Voronin dețin 7 terenuri de aproape 4 hectare, două case de locuit, un garaj și un apartament de 232 de m.p.

Modești în declarațiile de avere au fost și liberal-democrații. Președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a ridicat un salariu de 170 de mii de lei din funcția de deputat și alți 34 de mii de lei de la Academia de Administrare Publică. Parlamentarul a avut și o pensie de 23 de mii de lei. Soții Deliu dețin două apartamente, dar și o mașină Toyota Avensis din 2012.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente