Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

/VIDEO/ Ce fac moldovenii atunci când sunt mușcați de căpușe: „Am pus sare și cu penseta am luat-o de cap”

rsz_2018-04-19_18-30-29-1
19 aprilie 2018, ora 18:31

Căpușa se scoate cu ajutorul unui obiect special care se găsește doar în spital. În cazul în care cineva decide să o scoată, există riscul ca insecta să se rupă în două, iar capul să rămână sub piele.

„Foarte mult este înțepătura de insecte nu numai în păduri, dar și în parcurile care sunt pe teritoriul orașului. Să nu se străduie oamenii să scoată de sine stătător pentru că, în majoritatea cazurilor, rămâne capul de la insectă care dă infectare și poate provoca meningitele și, din păcate, pacienții după asta se internează la noi în reanimare”, susține Victor-Valeriu Mucovozov, medic urgentist IMU.

Specialiștii mai spun că pentru a ne proteja de înțepăturile căpușelor, trebuie să nu purtăm haine subțiri în zonele forestiere și este bine să aplicăm pe piele un spray special.

„Până la momentul înțepăturii de insectă, să acopere sau cu ulei, sau cu orice unguent. Ca orice insectă ea are nevoie de respirație și dacă o să acoperiți complet o să fie posibilitatea să iasă căpușa afară de sine stătător. Este o problemă dacă insecta se adâncește în corp și o să fie problematic și pentru noi”, adaugă medicul urgentist.

Cei care au fost mușcați de căpușe spun că nu au mai răbdat să meargă la medic și le-au scos acasă.

„Am avut. – Și cum v-ați descurcat cu ea? – Am luat tampon cu spirt m-am uns și am făcut o greșeală că am rupt-o și a rămas rădăcina. Trebuie repede să te legi ca să iasă veninul acela”.

„- Ce faceți în caz că depistați o căpușă? – Deodată nu poți să o depistezi, doar acasă. După practica pe care o am pot să o scot ușor cu un fir de ață. – Nu mergeți la medic? – Nu, nu, nu suntem din cei gingași care își scot căpușele la medic”.

„Am pus sare și cu penseta am luat-o de cap și am scos-o”.

„- Aici nu este riscul mare. – Nu vă temeți? – Nu. – Dar, dacă se depistează ce faceți? – O înlăturăm. – Cum? – Este special metodă. Nu știu, pe internet am văzut cum se poate de înlăturat”.

Potrivit medicilor, de la începutul acestui sezon, în fiecare zi la Institutul de medicină Urgentă se adresează circa zece persoane pentru înlăturarea acestei insecte. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate după Paște, aproximativ 30 la număr. Specialiștii îndeamnă oamenii să îmbrace haine de culori deschise, cu mâneci lungi și să evite, pe cât posibil, zonele împădurite. Iar atunci când revin de afară să verifice cu atenție pielea neacoperită și să meargă la duș. Perioada căpușelor se termina la sfârșitul lunii august.

Reporter: Carolina Russu
Operator: Tudor Bigu

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente