Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

Tânărul moldovean, găsit împușcat pe un câmp din România, a fost externat din spital

Foto: adevarul
24 aprilie 2018, ora 13:30

La ieşirea din spital, Vadim s-a oprit să stea de vorbă cu presa, însă a fost foarte sărac în declaraţii, motivând că nu ştie nici limba română şi nici engleză, asta în ciuda faptului că a făcut numeroase călătorii în mai multe capitale europene, alături de miri, pentru şedinţe foto de nuntă, acesta fiind fotograf de profesie.

Vadim a spus doar că este bine şi că se va întoarce în Republica Moldova, şi nu în Ucraina, unde este stabilit de ani buni şi unde se află întreaga familie.

După ce a părăsit spitalul, acesta a mers la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud însoţit de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, iar de acolo a mers tot escortat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Acesta va fi lăsat să părăsească România chiar astăzi. Anchetatorii nu l-au pus sub acuzare pentru nicio faptă penală, neavând niciun drept să-l reţină. Se pare că basarabeanul refuză şi acum să spună care este motivul pentru care a fost împuşcat de către cel alături de care tranzita ţara.

Menționăm că moldoveanul a fost împuşcat pe 14 aprilie într-o casă în construcţie, de la ieşirea din localitatea Cepari, situată la 10 kilometri de Bistriţa. Tot acolo, agresorul ar fi încercat şi să-l spânzure.

După ce l-a împuşcat, atacatorul s-a făcut nevăzut cu un autoturism Audi, decapotabil, cu numere străine. Acesta a fost prins în Maramureş, în urma unui filtru al poliţiei. Nici victima şi nici atacatorul nu vor să povestească poliţiei ce s-a întâmplat. Atacatorul, care a fost arestat preventiv, nu îşi recunoaşte fapta.

Anchetatorii spun că cei doi erau cunoscuţi ca şi traficanţi de ţigări de contrabandă şi cel mai probabil se aflau în tranzit în momentul violentului incident. Aceştia veneau dinspre Ungaria şi se îndreptau spre Republica Moldova. După ce l-a împuşcat pe Vadim, atacatorul s-a întors pe drumul pe care au venit împreună cei doi, cu intenţia de a părăsi ţara.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente