Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

/VIDEO/ „Înotam și plângeam de durere”. Ion Lazarenco, despre provocările celor șapte strâmtori pe care le-a înotat

%d1%81%d0%bd%d0%b8%d0%bc%d0%be%d0%ba-74
26 aprilie 2018, ora 16:13

Ion a fost invitatul celei mai noi ediții a emisiunii „Egoist” cu Angela Brașoveanu, în cadrul căreia a povestit istoria vieții sale, cu toate greutățile zdrobitoare, dar și momentele de glorie absolută. Într-o manieră simplă, cu mult umor și emotivitate, înotătorul și-a amintit despre copilăria sa deloc ușoară, despre nenumăratele încercări eșuate de a fugi din țară și despre cu a reușit să-ți convingă soția să emigreze ilegal, ca până la urmă să se piardă în țări diferite timp de două luni.

Ion își amintește că și-a urcat soția pe furiș într-un tir pentru a putea trece granița, în momentul când a încercat să urce și el, nu i-a reușit, plecând în mașini diferite. Soția sa a ajuns în Irlanda, iar el s-a pomenit în Anglia.

„Ea suna acasă și spunea unde se află și am sunat și eu părinților ei și astfel ne-am găsit după aproape două luni,” își aduce aminte Ion.

Începutul său ca înotător, a pornit de la dorința sa de a transmite un mesaj, de a face un apel la acțiune și de a lupta pentru pace. Astfel acesta a înotat în șapte zile 238 de kilometri pe Nistru.

„M-am gândit să înot și eu pentru pace, nu doar să nu mai fie războaie, dar și pentru pacea sufletească, să trăim cu toții în pace, să ne iubim și să ne ajutăm reciproc. Aceasta a fost ideea mea,” a menționat Ion.

Despre cele opt strâmtori pe care le-a înotat eroic fiind unul la un miliard căruia i-a reușit un asemenea lucru, Ion spune că totul s-a întâmplat treptat, a evoluat ca o obsesie. A înotat împreună cu delfini și rechini, a trecut furtuni și valuri înalte, plângea de durere în timp ce înota prin ape pline de meduze și a parcurs zeci de kilometri prin ape înghețate. Nici o strâmtoare nu i s-a dat ușor, toate au fost o provocare enormă, unde a dat dovadă de eforturi supra-umane.

„Când înotam Strâmtoarea Nordică, plângeam de nu mi se uscau ochelarii, plângeam de durere, pentru că mă mâncau meduzele de viu. Iar când ieși din apă durerea este de șapte ori mai puternică. Mi-am revenit abia peste 32 de ore,” își amintește Ion.

Emisiunea integrală o puteți viziona aici.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente