Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Atac masiv, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

/FOTO. VIDEO/ Accident nocturn la Ciocana. Patru automobile au fost făcute zob, iar șase persoane au ajuns la spital

6dc6db1b1e57d91da8fdebeb794debdd
02 mai 2018, ora 18:01

Accidentul a avut loc la miezul nopții. Potrivit poliției, șoferul BMW-ului, în vârstă de 20 de ani și doi pasageri ai acestuia, precum și un taximetrist de 37 de ani și pasagerii săi au suferit traumatisme și au fost transportați la Ugență.

„Acum sunt internați în secțiile de profil, iar doi dintre aceștia fiind în stare mai gravă. Un bărbat a suferit o contuzie cerebrală fiind internat în secția terapie intensivă, iar cel de-al doilea a suferit o comoție cerebrală și a fost internat în secția reanimare”, susține Cristina Gorea, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență.

Unul dintre pacienți a fost internat în secția de neurochirurgie. Tânărul de 23 de ani se află sub supravegherea medicilor.

„Este internat, este examinat din toate punctele de vedere. Este vorba de o comoție cerebrală, iar starea la moment este în afara oricărui pericol”, menționează Ion Marina, medic neurochirurg.

Contactat de TV8, ofițerul de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati, ne-a spus că deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului: „Urmează să fie examinate imaginile de pe camerele de supraveghere din preajmă și se așteaptă și expertiza medico-legală pentru a stabili cu ce leziuni s-au ales persoanele care au fost transportate la spitalul de urgență după care va fi luată și o hotărâre conform legislației în vigoare”.

În cazul leziunilor ușoare, șoferul care va fi găsit vinovat riscă 6 puncte de penalizare și o amendă de 1500 de lei, iar în cazul leziunilor medii sau grave – șoferul vinovat riscă dosar penal.

Reporter: Carolina Russu
Operator: Oleg Cozlov

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente