Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

GENDERDOC-M acuză Primăria de homofobie după ce i-a fost interzisă instalarea a două obiecte de artă în Capitală

Foto: moldova
04 mai 2018, ora 20:51

Instalațiile artistice urmau să fie amplasate pe strada pietonală Eugen Doga pentru două săptămâni și în Parcul Valea Morilor pentru o zi. Una dintre instalații, cu o lungime de 4,5 metri, reprezintă hash tagul campaniei (#FărăFrică). Scopul acesteia, conform orgnizatorilor, este promovarea unei societăți sigure pentru fiecare om, în care frica nu va fi un impediment pentru respectul reciproc.

„Unul dintre scopurile noastre a fost să animăm această parte a orașului și să oferim locuitorilor un spațiu atractiv pentru a se opri, a se fotografia, astfel exprimându-și solidaritatea cu toate persoanele din Moldova care încă trăiesc cu frică. Faptul că ne-a fost refuzată cererea de instalare a acestui obiect, în timp ce altor organizații, inclusiv comerciale, li se permit instalații publicitare, îl calificăm drept tratament inegal”, susține Anastasia Danilova, directoarea executivă la GENDERDOC-M.

În răspunsul cererii depuse la Primărie pentru instalarea celor doă obiecte de artă, este atașată o dispoziție semnată de Nistor Grozavu în toamna 2017, potrivit căreia se suspendă provizoriu aplasarea publicității exterioare până la aprobarea de către Consiliul municipal Chișinău a unui Regulament privind amplasarea publicității exterioare în muncipiul Chișunău, iar autorizațiile eliberate anterior angenților economici urmează a fi prelungite.

„Publicitatea socială nu poate fi în mod legal interzisă cînd aceasta are drept scop informarea opiniei publice despre un subiect de importanță socială sau dezvoltarea unei atitudini civice față de un subiect de drepturile omului. Primăria mun. Chișinău nici astăzi nu deține un set de criterii obiective și legale prin prisma cărora să motiveze permisiunea sau refuzul pentru expunerea publică a unei publicități sociale. Unicul criteriu pentru autoritatea publică locală rămâne a fi homofobia, ori Chișinăul continuă să fie împânzit de publicitate sexistă, înșelătoare și de prost gust. Refuzul Primăriei mun. Chișinău este contrar prevederilor din Legea nr. 1227/1997 cu privire la publicitate și Legea nr. 121/2012 privind asigurarea egalității, lucru care a fost evident și pentru ei, motiv din care în refuzul său nu face referire la nici o prevedere legală din cadrul normativ existent”, menționează avocata organizației, Doina Ioana Străisteanu.

Contactat de TV8, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzanic, a menționat că va reveni cu o poziție la acest subiect.

Campania Fără Frică din acest an va avea loc între 8 și 20 mai 2018.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Horoscop 14 octombrie 2026 de la ChatGPT: Leii se remarcă, Capricornii reduc cheltuielile, iar Peștii lasă trecutul în urmă
Horoscop 14 octombrie 2026 de la ChatGPT: Leii se remarcă, Capricornii reduc cheltuielile, iar Peștii lasă trecutul în urmă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente