Anul 2024 a luat la cele veșnice mai multe celebrități ale lumii. Printre numele mari care au murit anul acesta se numără disidentul rus Alexei Navalnîi și celebra actriță americană Shanen Doherty. Ne-am luat rămas-bun și de la nume arhi-cunoscute din Republica Moldova. 2023 a fost anul în care l-am pierdut pentru totdeauna pe îndrăgitul scriitor pentru copii Spiridon Vangheli și am fost de-a dreptul zguduiți de moartea subită a unei cântărețe promițătoare - Andreea Cuciuc, fiica lui Igor Cuciuc. Românii și-au luat și-au luat adio de la cântărețul Gabriel Cotabiță și alte celebrități.
În data de 16 februarie, o lume întreagă afla o veste teribilă - opozantul rus Alexei Navalnîi a murit într-o închisoare din Siberia. Nu se știe cu exactitate în ce circumstanțe a decedat disidentul. Deși oficial moartea lui Navalnîi a fost atribuită unor cauze naturale, mai multe documente obținute de publicația The Insider confirmă că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în închisoare.
Funeraliile au avut loc la Moscova, în cadrul unei ceremonii restrânse, la care au participat doar cei mai apropiați oameni ai lui Alexei Navalnîi. Regimul de la Kremlin a interzis ca acesta să fie înmormântat în cadrul unei ceremonii fastuoase. În ziua funeraliilor, peste 100 de persoane care au ieșit în stradă pentru a participa la ceremonii de comemorare a opozantului rus, au fost arestate.
Legendarul creator de modă Roberto Cavalli s-a stins pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală gravă. Partenera lui, modelul suedez Sandra Nilsson, în vârstă de 37 de ani, a fost alături de el în ultimele clipe. Cavalli și Sandra Nilsson formau un cuplu din 2014.
În 21 iunie, Republica Moldova l-a pierdut pe îndrăgitul scriitor pentru copii, „tatăl lui Guguță” - Spiridon Vangheli. Scriitorul a murit la o săptămână după ce împlinise 92 de ani. Opera lui Spiridon Vangheli a fost tradusă în peste 40 de limbi și cărțile sale sunt citite de copii din peste 68 de țări.
La sfârșitul lunii iunie, în data de 30, a murit celebra actriță română Ileana Stana-Ionescu. Aceasta și-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de ani. În ultima perioadă, actrița s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.
13 iulie a fost zi de doliu pentru fanii celebrelor seriale „Farmece” și „Beverly Hills, 90210”. A murit actrița Shannen Doherty. Avea doar 53 de ani. Starul american suferea de cancer încă din 2015. În 2017 a declarat că era în remisie, dar până în 2019 cancerul a revenit şi s-a răspândit.
Pe 2 august, la vârsta de 77 de ani, a decedat cunoscutul muzician Nicu Covaci, fondator și lider al formației Phoenix.Artistul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, fiind operat inclusiv pe creier. Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în luna martie, atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”. Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier. Situația s-a înrăutățit ulterior.
În dimineața zile de 5 august s-a stins fulgerător deputatul PAS Iurie Păsat. Decesul a survenit din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe. Păsat a deținut două mandate de primar în satul Bălceana, raionul Hâncești, iar în urma scrutinului parlamentar din 2021 a schimbat funcția de primar pe cea de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Starul filmului francez, Alain Delon a murit pe 18 august la vârsta de 88 de ani. Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, suferea și de limfom (cancer al sistemului limfatic) și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.
Fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a murit pe 16 octombrie în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires. Presa locală a precizat că muzicianul britanic în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii.
Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.
Pe 12 noiembrie a murit Silviu Prigoană, om de afaceri român, fondator al postului TV Realitatea Plus. Lui Prigoană i s-ar fi făcut rău într-un restaurant din Brașov. Deși salvatorii de la ISU au încercat timp de 50 de minute să îl resusciteze, nu l-au putut salva. Inițial s-a spus că acesta s-ar fi înecat cu mâncare, însă ulterior s-a spus că acesta a murit în urma unui infarct, dat fiind că avea stenturi la inimă și în fiecare an se ducea la cardiologie în Germania pentru control.
Pe 15 noiembrie, am fost cu toții cutremurați de moartea subită a tinerei cântărețe Andreea Cuciuc, fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc. Andreea s-a stins după ce i s-a făcut rău în timp ce petrecea într-un local, alături de colegi de la „Ștefan Neaga” după Balul Bobocilor. Tânăra de 17 ani fusese operată la inimă câțiva ani mai devreme.
Cântărețul român Gabriel Cotabiță a murit pe 23 noiembrie la vârsta de 69 de ani. Înainte de deces, artistul ar fi fost internat la spitalul Universitar şi s-ar fi aflat în comă. Pe 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace. El a fost căsătorit de două ori şi avea trei fete.
Legendarul portar român Helmut Duckadam a murit pe 2 decembrie la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București. Duckadam a fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce a apărat 4 penalty-uri în finala cu Barcelona din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Acest record a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness. După această performanță, portarul a fost diagnosticat cu o boală rară de sânge, care l-a ținut mult timp departe de terenul de fotbal.
Vara trecută, fostul sportiv a fost operat pe cord deschis și tot atunci, declara că lua zilnic între 18 și 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 și 8.000 de euro.