Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Dronă în Moldova, navă atacată, alertă în Rusia și răzbunarea lui Zelenski. „Trump are plan de pace”

România, printre țările care s-a opus unei declarații UE de condamnare a mutării Ambasadei SUA la Ierusalim

mae
12 mai 2018, ora 16:47

„Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menţionăm, de asemenea, că poziţii similare au fost adoptate şi de alte state membre UE, Ungaria şi Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziţia adoptată de România, Cehia şi Ungaria, care au au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţia Wafa.

„Poziţia celor trei state intră în contradicţie totală cu politica UE şi reprezintă o încălcare clară a dreptului internaţional, a rezoluţiilor ONU, a convenţiilor de la Geneva şi a principiilor drepturilor omului”, se arată într-un comunicat emis de ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene.

Potrivit comunicatului, Autoritatea Palestiniană mulţumeşte statelor care au susţinut declaraţia de condamnare a mutării ambasadei SUA la Ierusalim şi consideră România, Ungaria şi Cehia responsabile pentru blocarea adoptării acestei declaraţii şi pentru toate consecinţele care vor urma.

România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit postului israelian Channel Ten, care citează surse diplomatice.

Diplomaţi europeni şi oficiali israelieni au afirmat că declaraţia comună, elaborată la iniţiativa Franţei, ar fi urmat să prezinte un front unit european împotriva acţiunii Washingtonului. Potrivit televiziunii, declaraţia comună ar fi subliniat că Ierusalim ar trebui să fie capitala a două state – Israel şi Palestina, statutul oraşului ar trebui rezolvat doar în urma negocierilor de pace, iar ţările UE nu vor urma exemplul SUA privind mutarea ambasadei la Ierusalim.

Pe 28 aprilie, ambasadorul palestinian la Bruxelles a susţinut că Federica Mogherini, înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a afirmat că niciun stat membru UE nu va acţiona împotriva consensului european privind menţinerea ambasadelor la Tel Aviv, informează agenţia palestiniană de ştiri WAFA.

Abdul Rahim Farra, ambasadorul palestinian de la UE, a relatat pentru postul Voice of Palestine că Mogherini a făcut aceste declaraţii în cursul unei întrevederi la Bruxelles cu reprezentanţii Organizaţiei pentru Cooperarea Islamică, la care a participat şi Riyad Malki, ministrul palestinian de Externe.

Mogherini ar fi declarat că, deşi UE nu are drept de veto în acestă chestiune asupra vreunui stat membru, totuşi nicio ţară din Blocul comunitar nu va acţiona împotriva consensului european pe acestă temă, potrivit oficialului palestinian.

Acesta a mai afirmat că Mogherini a subliniat că discuţiile despre unele state membre UE care ar dori să-şi mute ambasadele la Ierusalim nu sunt nimic mai multe decât vorbe.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente