În speță. Reclamantul, I. Pașa, a fost reținut la 5 februarie 2011, pentru 24 de ore pe reclamant sub acuzația de trafic de ființe umane. La 8 februarie 2011, ora 12, procurorul care conducea urmărirea penală l-a recunoscut pe reclamant în calitate de bănuit. Potrivit reclamantului, procurorul l-a interogat până la ora 14:00. În aceeași zi, procurorul a depus la judecătorul de instrucție cererea de aplicare a măsurii arestului preventiv.
Potrivit reclamantului, ședința de judecată în fața judecătorului de instrucție a durat până la ora 16:00.
Judecătorul de instrucție a dispus aplicarea măsurii arestului preventiv și a emis un mandat de arest pentru 30 de zile. În textul mandatului, judecătorul a indicat faptul că respectivul document a fost emis la ora 13:20. Din faptele cauzei reiese că reclamantul a primit o copie a acestuia la ora 15:50.
Reclamantul a atacat cu recurs încheierea respectivă. El a susținut între altele că termenului de reținere a expirat pe 8 februarie 2011, la ora 13:30 și că ar fi trebuit să fie eliberat deoarece nu exista niciun mandat de arest cu dată anterioară. El a subliniat că mandatul de arest i-a fost înmânat la ora 15:50. Reclamantul s-a plâns că procurorul nu a prezentat apărării probele pe care se baza cererea lui de aplicare a arestului preventiv.
La 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bălți a respins recursul, nepronunțându-se asupra argumentelor invocate de reclamant. La 5 martie 2011, procurorul a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv. În aceeași zi, judecătorul de instrucție a satisfăcut cererea, prelungind arestul preventiv cu încă 30 de zile și notând că acestea expiră la 6 martie 2011, ora 13:30.
La o dată necunoscută, judecătorul de instrucție a emis o nouă încheiere cu scopul corectării erorii, indicând în aceasta că arestul preventiv expiră la 6 aprilie 2011, la ora 13:30. Reclamantul a depus un recurs, susținând, între altele, că nu are acces la materialele dosarului de urmărire penală.
La 16 martie 2011, Curtea de Apel Bălți a admis recursul reclamantului și l-a eliberat imediat. Ea a constatat că eroarea comisă de judecătorul de instrucție în privința datei expirării mandatului de arest preventiv nu a fost corectată în conformitate cu procedura prevăzută. Curtea de Apel a subliniat că judecătorul de instrucție ar fi trebuit să adopte o încheiere suplimentară.
Reclamantul s-a plâns în temeiul Articolul 5 § 1 din Convenţie că detenţia sa la data de 08 februarie 2011 între 13:30 şi 15:50 după expirarea a 72 de ore fără un mandat este ilegală; de asemenea fiind ilegală detenţia în perioada 6-16 martie 2011. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 5 § 4 din Convenţie, privind refuzul instanţei de a-i prezenta copia materialelor cauzei prezentate de procuror pe care s-a bazat demersul privind arestarea reclamantului şi lipsa unui remediu eficient, Articolul 13 din Convenţie, privind violarea Articolului 5.
Decizia Curţii. Curtea a constatat violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie, notând că nu a fost disputat de părţi că detenţia reclamantului în perioada 6-16 martie 2011 a fost contrară legislaţiei în vigoare, concluzie adoptată şi de instanţele naţionale. Curtea a notat în continuare că în pofida constatării că detenţia reclamantului a fost ilegală, acestuia nu i-au fost oferite compensaţii de către instanţele naţionale, astfel el şi-a păstrat calitatea de victimă. Restul plângerii în acest sens a fost declarată inadmisibilă.
Curtea a constatat violarea Articolului 5 § 4 din Convenţie, notând că instanţa care a dispus arestarea reclamantului nu a oferit acces reclamantului la materialele prezentate de procuror, iar Curtea de Apel nu a răspuns la plângerea reclamantului în această privinţă. Nu au fost aduse motive pentru ascunderea acestei informaţii şi corespunzător reclamantul a fost în imposibilitate de a contesta în mod corespunzător motivele aduse în favoarea detenţiei sale. În aceste circumstanţe, nu se poate spune că în speţă a fost respectat principiul egalităţii armelor.
Reclamantul a cerut 825 Euro cu titlu de prejudiciu material, 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 650 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 650 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
