Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Dronă în Moldova, navă atacată, alertă în Rusia și răzbunarea lui Zelenski. „Trump are plan de pace”

/VIDEO/ Prima înregistrare cu fiica lui Serghei Skripal. Vrea să se întoarcă în Rusia

Foto: REUTERS/Dylan Martinez
24 mai 2018, ora 12:32

„Am ieşit din spital la 9 aprilie, dar tratamentul meu continuă”, afirmă tânăra de 33 de ani în această înregistrare video transmisă de Reuters şi difuzată şi de televiziunea rusă. „Pe viitor însă vreau să mă întorc acasă în ţara mea”, spune ea.

Îmbrăcată într-o rochie albastră, cu o cicatrice mare la baza gâtului, ea încearcă să zâmbească înainte de a vorbi în limba rusă. Exprimându-şi recunoştinţa faţă de diplomaţii ruşi, Iulia Skripal spune totuşi că „nu este pregătită” să accepte în acest stadiu ajutorul Ambasadei Rusiei la Londra.

„Nu vreau să intru în detalii, dar aş vrea doar să spun că tratamentul a fost greu şi profund deprimant”, mărturiseşte ea în această primă apariţie media de la otrăvirea sa la Salisbury în 4 martie.

Tânăra, aflată sub protecţia autorităţilor britanice, a declarat că a fost în comă timp de 20 de zile. ”Când mi-am revenit, am aflat că amândoi (eu şi tata) am fost otrăviţi”, a spus ea.

Fostul colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia, care venise la el în vizită la Salisbury, unde locuieşte în prezent, au fost găsiţi în stare inconştientă pe o bancă în faţa unui centru comercial.

Ex-agent dublu, Skripal fusese acuzat de „înaltă trădare” pentru transmiterea de informaţii clasificate, contra cost, serviciilor secrete britanice şi condamnat la 13 ani de închisoare în 2006. În 2010, el a făcut obiectul unui schimb de spioni încarceraţi între Moscova, Londra şi Washington şi s-a stabilit în Anglia.

„Încerc să fac să treacă timpul şi vreau să-l ajut pe tatăl meu până se va recupera complet”, a mai spus ea. Serghei Skripal a fost externat la 18 mai. Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat după ieşirea sa din spital că-i „doreşte sănătate” şi a pus la îndoială faptul că acesta a fost otrăvit cu un agent neurotoxic.

„Viaţa mea a fost dată peste cap, iar acum încerc să mă obişnuiesc cu schimbările incredibile din viaţa mea, atât pe plan fizic, cât şi emoţional”, explică Iulia Skripal. „Recuperarea mea şi cea a tatălui meu rămân priorităţile mele”, adaugă ea, declarându-se „şocată” de utilizarea unui agent neurotoxic împotriva sa şi a tatălui ei. „Am fost foarte norocoşi să supravieţuim acestei încercări de asasinat”, a apreciat fiica agentului dublu rus.

Otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale a provocat o gravă criză diplomatică între Londra – susţinută de aliaţii săi occidentali – şi Moscova, acuzată că ar fi responsabilă de acest atac, cu toate că aceasta neagă energic orice implicare.

Această criză a dus la cel mai important val de expulzări reciproce de diplomaţi din istoria modernă.

După difuzarea mărturiei Iuliei Skripal, Ambasada Rusiei la Londra s-a declarat încântată să vadă că tânăra este „în stare de sănătate bună” şi a insistat ca diplomaţii ruşi să o poată contacta. „Marea Britanie are obligaţia de a ne oferi ocazia de a vorbi direct cu Iulia pentru a ne asigura că nu este ţinută (aici) împotriva voinţei ei şi nu face declaraţii sub presiune”, afirmă ambasada într-un comunicat. „În acest moment avem motive să gândim contrariul”, se mai spune în text.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc: Cât vor costa carburanții pe 24, 25 și 26 octombrie 2026
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente