În fapt. Reclamant în prezenta cauză este Valeriu Goremîchin. În iulie 2007 Judecătoria Rîşcani a dispus arestarea sa pentru 30 de zile; fiind acuzat de jaf, luare de ostatici şi şantaj, în Ucraina în 1997 și 1998. În perioada de referinţă se afla în Bruxelles, Belgia. În noiembrie 2008 reclamantul a fost reţinut în Bruxelles, la cererea autorităţilor moldoveneşti şi plasat în detenţie, pe durata procedurilor de extrădare în Moldova, iar în octombrie 2009 a fost extrădat în Moldova, și în aceeaşi zi a fost adus în faţa unui judecător care a dispus arestarea preventivă. Ulterior, în decembrie 2009 Curtea de Apel Chişinău a prelungit detenţia reclamantului pentru 90 de zile.
Ulterior, arestul a fost prelungit la fiecare trei luni; de fiecare dată fiind invocate aceleași motive: că este o cauză excepțională, că există o suspiciune rezonabilă că a comis o infracțiune serioasă pasibilă de răspundere cu închisoare, că cauza penală este complexă și dacă va fi eliberat va periclita mersul anchetei, va influența martorii și victimele, va comite alte infracțiuni sau se va ascunde.
La data de 22 februarie 2012 Curtea de Apel Bălți l-a achitat pe reclamant și a dispus eliberarea acestuia. Instanța a reținut că decizia poate fi contestată cu recurs în termen de 15 zile. La data de 06 aprilie 2012 procuratura a declarat recurs împotriva deciziei din 22 februarie 2012. Reclamantul a invocat că recursul a fost declarat peste termen. Totuși la data de 21 decembrie 2012 Curtea Supremă a admis recursul și a dispus rejudecarea cauzei, trecând cu vederea chestiunea omiterii termenului de atac. Procedurile s-au finalizat la data de 30 decebrie 2015, când Judecătoria Buiucani l-a găsit vinovat pe reclamant, însă a încetat procesul pe motivul prescrierii faptei.
Reclamantul a relatat că a fost deținut în câteva instituții de detenție cu condiții degradante De exemplu, în perioada 5 octombrie 2009 – 23 octombrie 2009 reclamantul a fost deținut în incinta Departamentului Servicii Operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, într-o celulă din subsol, cu o suprafaţa totală de 3 m.p., fără pat, scaun, WC, etc. El dormea timp de 4 ore pe podeaua de beton, utilizând o găleată pe post de WC; şi nu avea plimbări zilnice în afara celulei.
Reclamantul s-a plâns instanţelor naţionale şi judecătorului de instrucţie în privinţa condiţiilor de detenţie. La data de 20 ianuarie 2011 Procuratura din Bălţi a recunoscut existenţa condiţiilor inumane de detenţie în Penitenciarul nr. 11.
În faţa Curţii reclamantul s-a plâns de condiţiile proaste de detenţie în Penitenciarele nr. 11 şi 13, invocând Articolul 3 din Convenţie. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 5 § 1 din Convenţie că durata detenţiei a depăşit durata maximă permisă de legislaţia naţională; că decizia de a-l plasa în detenţie nu conţinea motive suficiente şi relevante, contrar Articolului 5 § 3 din Convenţie; şi că la examinarea demersului habeaus corpus au fost încălcate garanţiile Articolului 5 § 4 din Convenţie.
În continuare, reclamantul s-a plâns de violarea Articolului 6 § 1 din Convenţie, pe motivul anulării de către Curtea Supremă de Justiție a deciziei de achitare a Curţii de Apel Bălţi, fără nicio motivare a admiterii unui recurs depus peste termen.
În final reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv, în privinţa plângerii sale privind condiţiile de detenţie.
Decizia Curții. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 3 din Convenţie, notând că Procuratura din Bălţi a constatat existenţa condiţiilor inumane de detenţie în Penitenciarul nr. 11. În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr. 13, Curtea a reamintit că a constatat în numeroase hotărâri ca fiind contrare Articolului 3 din Convenţie. Corespunzător Curtea a considerat că nivelul de suferinţă inerent detenţiei a fost depăşit şi a atins nivelul de severitate cerut de Articolul 3 din Convenţie.
De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie, reamintind că a examinat o cerere similară în cauza Savca c. Moldovei, şi a constatat violarea Convenţiei pe motivul că legislaţia în baza căruia reclamantul a fost deţinut nu era suficient de clară şi previzibilă şi nu a întrunit condiţia legalităţii. Curtea a considerat că nu este necesar să examineze separat capătul din cerere privind violarea Articolului 5 § 3 şi Articolului 5 § 4 din Convenţie.
În continuare, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 6 § 1, notând că decizia Curţii de Apel Bălţi indica în termeni expliciţi că poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea Supremă de Justiţie. Aceasta a fost conformă cu prevederile art. 439 Cod de procedură penală, care prevedea acelaşi termen pentru declararea recursului, potrivit situaţiei din speţă. Mai mult decât atât, chiar procuratura a făcut trimitere la acest articol în recursul său. În ceea ce priveşte referirea Guvernului la art. 422 Cod de procedură penală, ea a notat că aceste prevederi se referă doar la deciziile adoptate de curţi de apel în calitate de a doua instanţă. Din moment ce, în speţă, Curtea de Apel Bălţi a acţionat ca primă instanţă, s-a părut că art. 422 nu este relevant. În orice caz, Curtea Supremă nu a făcut referire la aceste prevederi, în justificarea propriei decizii.
În final, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv, în privinţa plângerii sale privind condiţiile de detenţie.
Reclamantul a solicitat 50.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 10.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea i-a acordat reclamantului 15.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
