Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

/VIDEO/ Riscă să fie închise. Autoritățile municipale urmează să decidă ce vor face cu școlile fără copii

2018-06-11_19-05-57
11 iunie 2018, ora 19:07

Printre instituțiile cu probleme se numără și gimnaziul 86 din sectorul Buiucani al capitalei, dar și gimnaziul 102 din satul Brăila. Directorii acestora spun că au un număr mic de elevi.

„Soldul negativ este din cauza elevilor, neajunsul de elevi. La mine la ziua de azi trei părinți deja și-au luat documentele care le-au adus ca să vină în clasa întâi cu predare în limba română pentru că noi am vrut să deschidem și clase cu predare în limba română ca să ne fie mai ușor pentru că aici în apropiere nu este nici o școală,” a spus Gheorghe Varsan, director gimnaziul 86.

„Numărul de copii în sat este așa, noi nu avem copii. Avem părinți care cred că este mai bine pentru copilul său să meargă la Chișinău, clar că școala de acolo este mai dotată,” a menționat Eugenia Babalici, directoare gimnaziul 102-Brăila.

Noua șefă a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a spus că trebuie să identifice acum resurse financiare pentru salarizarea angajaților și achitarea serviciilor comunale.

„Componenta municipală este afectată de necesitatea întreținerii celor 58 de instituții cu sold negativ. Dacă în 2016, 32 de instituții de învățământ primar și secundar circa 24 la sută din numărul total de instituții utilizau edificiile până la 50 de procente din capacitatea de proiect în anul curent de studii numărul acestora s-a majorat și constituie 58 de instituții cu utilizarea capacității de proiect de 47 de procente,” a declarat Rodica Guțu, șef DGETS.

„Eu aș pune nota doi DGETS pentru că noi suntem la coada țării când noi ar trebui să fim pe primul loc și să arătăm exemplu altor raioane cum se trece la autogestiune,” a spus Ruslan Codreanu, primar interimar Chișinău.

Și șefa Direcției Management spune că reforma care a fost implementată până acum de către DGETS a fost una ineficientă.

„Politica care a fost sau metoda care a fost crearea contabilității la fiecare instituție publică a fost o aberație totală. Noi nu avem un program bine determinat. Ce facem, facem săli sportive care sunt foarte necesare s-au elaborăm un plan de reparație a acoperișurilor pentru că de la acoperiș se începe tot,” a menționat Eugenia Ciumac, șef Direcția Management Financiar.

Ruslan Codreanu a dispus ca responsabilii de la DGETS să elaboreze un plan eficient de optimizare a acestor instituții. În anul de studii 2017-2018, pentru asigurarea funcționalității instituțiilor cu sold negativ, au fost alocate 25 de milioane 600 de mii de lei, comparativ cu 10 milioane 748 mii lei în 2016.

Reporter: Carolina Russu
Imagine: Vlad Coroban

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente