Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Tinerii basarabeni, care dețin cetățenia României, pot obține bilete de tren gratuite pentru călătorii în Europa

Foto: twimg
12 iunie 2018, ora 10:54

Programul demarează astăzi, 12 iunie, iar candidații pot aplica la concurs până pe 26 iunie. La program pot participa persoanele care s-au născut în perioada cuprinsă între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000 și planifică să își înceapă călătoria între 9 iulie și 30 septembrie 2018. Mai multe informații despre procesul de aplicare citiți AICI.

Prin programul DiscoverEU tinerii din statele membre UE ar trebui să li se ofere posibilitatea să înțeleagă mai bine diversitatea Europei, să profite de bogăția sa culturală, să își facă noi prieteni și să își formeze o idee despre identitatea lor europeană.

Prin această nouă inițiatovă a UE, tinerii vor putea călători în mod individual sau într-un grup de maximum 5 persoane. Ca regulă generală, pasagerii vor călători cu trenul. Cu toate acestea, pentru a asigura un acces larg pe întregul continent, participanții vor putea, în cazuri speciale, să utilizeze alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul.

Acest lucru va garanta că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni izolate ale UE vor avea și ei șansa de a participa la această inițiativă. Întrucât 2018 este Anul european al patrimoniului cultural, călătorii vor avea șansa de a participa la numeroasele manifestări care vor fi organizate în toată Europa.

Prima rundă de înscrieri, care va fi lansată mâine, va permite unui număr de cel puțin 15.000 de tineri să-și exploreze propriul continent. Circa 750 dintre beneficiari vor fi din România, după cum a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan, cel care, ca negociator-șef al Parlamentului European pentru buegtul UE pe anul 2018, a inițiat programul.

O a doua rundă de înscrieri, care va pune la dispoziție cel puțin 5 000 de bilete, va avea loc în toamna anului 2018. Comisia Europeană intenționează să dezvolte inițiativa și, prin urmare, a inclus-o în propunerea sa pentru următorul program Erasmus. În cazul în care Parlamentul European și Consiliul convin cu privire la propunere, se prevede că un număr suplimentar de 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 de ani vor putea călători între 2021 și 2027, cu sprijinul unui buget de 700 milioane de euro.

Cum se fac înscrierile:

Candidații va trebui să furnizeze datele lor personale și să ofere detalii cu privire la călătoria pe care o planifică. De asemenea, ei vor trebui să răspundă la un chestionar (quiz) de 5 întrebări referitoare la Anul european al patrimoniului cultural 2018, la inițiativele UE dedicate tinerilor și la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. În cele din urmă, ei vor trebui să răspundă la o întrebare suplimentară referitoare la numărul de tineri care vor candida, în opinia lor, la această inițiativă. Răspunsurile vor permite Comisiei Europene să selecteze candidații. Odată realizat acest lucru, participanții trebuie să își înceapă călătoria între 9 iulie și 30 septembrie 2018. Ei pot călători pe o perioadă de până la 30 de zile și pot vizita până la patru destinații din străinătate.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente