Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

CM 2018: Rusia, prima echipă calificată în optimi, după 3-1 cu Egiptul

Foto: Sport
19 iunie 2018, ora 22:59

Potrivit Agerpres, Rusia, care în meciul de debut a surclasat Arabia Saudită, s-a impus prin autogolul lui Ahmed Fathi (autogol, 47) şi reuşitele lui Denis Cerîşev (59) şi Artem Dziuba (62), în timp ce pentru africani a înscris Mohamed Salah (73 – penalty).

Deşi nu a făcut un meci deosebit, ”Sbornaia” a reuşit să îşi asigure în mare măsură prezenţa în faza următoare a competiţiei înaintea ultimului meci din grupă.

Echipa gazdă a avut primele ocazii de gol, dar mingea trimisă cu capul Ignaşevici a fost prinsă de portar (6), iar şutul lui Golovin (6) a trecut pe lângă poartă.

”Faraonii” au replicat prin lovitura de cap a lui Mohsen (15), însă aceasta a fost deviată în corner. Un minut mai târziu, Trezeguet a şutat cu efect la colţul lung, dar balonul a ocolit de puţin poarta.

Până la finalul primei reprize fiecare formaţie şi-a mai creat câte o situaţie, ruşii prin Cerîşev (19), care a şutat de la 20 metri, puţin peste bară, iar Salah (42) a ieşit pentru prima oară la rampă, şutând din întoarcere, dar pe lângă.

Rusia a deschis scorul cu şansă, în debutul reprizei secunde (47), când Zobnin a trimis un şut fără valenţe, dar Fathi, jenat de Dziuba, a deviat mingea în propria poartă. A fost al cincilea autogol de la CM 2018, recordul la o Cupă Mondială fiind de şase (1998).

Egiptenii au acuzat golul primit şi au mai încasat alte două, în decurs de câteva minute. Denis Cerîşev (59) a reluat simplu din 7 metri mingea întoarsă de Mario Fernandes şi a ajuns la trei goluri marcate în turneu, egalându-l pe portughezul Cristiano Ronaldo. Dziuba a înscris apoi (62), după ce l-a driblat pe Ali Gabr în urma unei lansări foarte lungi.

”Faraonii”, învinşi în meciul lor de debut de Uruguay cu 1-0, au alergat măcar după golul de onoare, dar Trezeguet (67) a tras din marginea careului puţin pe lângă poartă.

Golul egiptean a venit din partea vedetei Mohamed Salah (73), dintr-un penalty obţinut de vedeta lui Liverpool, în urma unui fault comis de Zobnin, dar lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma asistenţei video, arbitrul dictând iniţial lovitură liberă din marginea careului.

Egiptenii au alergat şi după alte goluri, dar soarta meciului era deja jucată şi nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la final.

Egiptul, aflată la a treia sa Cupă Mondială, nu are până acum nicio victorie, înregistrând patru eşecuri şi două egaluri.

Salah a marcat 71% din golurile Egiptului în preliminarii.

Rusia nu a pierdut niciodată până acum în faţa unei echipe africane la Cupa Mondială, înregistrând patru victorii (4-0 cu Camerun în 1990, 6-1 cu Camerun în 1994, 2-0 cu Tunisia în 2002) şi un egal (1-1 cu Algeria în 2014).

Marţi, Uruguayul va înfrunta echipa Arabiei Saudite, la Rostov pe Don, iar o victorie a sud-americanilor i-ar califica alături de Rusia în optimi. Rusia nu este calificată din punct de vedere matematic, dar cu 6 puncte şi +7 la golaveraj este puţin probabil să rateze această şansă.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 25 iunie, Arabia Saudită – Egipt, la Volgograd (Volgograd Arena), şi Uruguay – Rusia, la Samara (Samara Arena).

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente