Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ CM 2018: Columbia, învinsă neaşteptat de Japonia, cu 2-1

Foto: Sport
19 iunie 2018, ora 17:57

Potrivit Agerpres, niponii s-au impus prin golurile marcate de Shinji Kagawa (6 – penalty) şi Yuya Osako (73), în condiţiile în care sud-americanii au evoluat practic tot meciul în zece oameni. Golul echipei antrenate de Jose Pekerman a fost înscris de Juan Quintero (39).

Meciul a început cu o lovitură de teatru, Carlos Sanchez fiind eliminat pentru henţ în careu, la şutul lui Kagawa, după ce Ospina respinsese şutul lui Osako. Kagawa a transformat penalty-ul acordat (6) şi ”Samuraii albaştri” erau la conducere.

Sud-americanii au avut şi în acest condiţii o ocazie de gol prin Falcao (12), dar portarul a prins mingea trimisă de ”El Tigre”.

Columbienii au acuzat în continuare şocul şi au fost aproape să încaseze iar gol, însă Inui (15) şi Osako (32) au reluat complet greşit din poziţii ideale.

”Los Cafeteros” au echilibrat jocul şi au avut o posesie prelungită, iar în min. 34 Falcao a ajung cu greu la o centrare a lui Quintero.

Columbia a egalat neaşteptat, dintr-o lovitură liberă, prin Quintero (39), care l-a surprins pe portarul Kawashima cu un şut pe jos.

După pauză, deşi era de aşteptat ca sud-americanii să forţeze un gol al victoriei, niponii au fost mult mai periculoşi.

Osako (54), scăpat din marcaj, a tras la colţul scurt, dar Ospina a apărat. Portarul lui Arsenal s-a opus şi la şutul lui Inui (57), apoi a intervenit la mingea expediată de Sakai (72). Ospina nu a mai avut ce face în min. 73, când Osako a marcat cu capul, după un corner.

Columbienii au apelat la James Rodriguez, care a resimţit o stare de oboseală în ultimele zile, s-au aruncat în atac, dar vedeta lui Bayern Munchen a fost blocată în momentul şutului (78). Echipa lui Pekerman a dezamăgit complet, evoluând haotic, fără nicio idee, cu foarte multe erori.

James Rodriguez a fost golgheterul Cupei Mondiale din 2014, ediţie la care Columbia învingea Japonia cu 4-1 în faza grupelor (James a marcat un gol). În Brazilia, echipa columbiană a reuşit cea mai bună performanţă a sa la un turneu final, atingerea sferturilor de finală.

Radamel Falcao a ratat Cupa Mondială din 2014 din cauza unei accidentări la ligamente, iar meciul cu Japonia a fost debutul pentru el la o Cupa Mondială.

De remarcat că până la meciul de marţi niciodată o echipă asiatică nu a învins una sud-americană la Cupa Mondială, în 17 confruntări (trei egaluri).

Japonia nu avea nicio victorie în ultimele sale patru meciuri la Cupa Mondială, dar nu a avut niciodată cinci partide la rând fără victorie. Precedentul lor succes data de la CM 2010, 3-1 cu Danemarca.

În celălalt meci al grupei se vor înfrunta Polonia şi Senegal.

Următoarele meciuri din grupă vor avea loc duminică 24 iunie, Japonia – Senegal, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), şi Polonia – Columbia, la Kazan (Kazan Arena).

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente