Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

Recomandările poliției pentru participanții la protestul de duminică din fața primăriei

Foto: Privesc
23 iunie 2018, ora 13:47

Participanţii sunt obligaţi:

– să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorilor;
– să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni;
– să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie;
– în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

De asemenea, poliția anunță că, transportul va putea fi parcat în adiacentul Circului, str. Mihai Viteazul și Columna, precum și în fața Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), iar transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.

Pentru că siguranța cetățenilor este o prioritate în activitatea Poliției și pentru că ne dorim ca fiecare întrunire, indiferent de caracterul acesteia să decurgă pașnic și cetățenii să se simtă în siguranță, Inspectoratul General al Poliției a lansat un nou serviciu „DIALOG”, prezent la manifestațiile publice. Serviciul este o modalitate de comunicare între polițiști și participanții la întruniri, asigurând astfel o transparență în activitatea poliției, fapt care va contribui la asigurarea încrederii și siguranței participanților la întrunire.

Echipa „DIALOG”, formată din angajați profesioniști din entitățile MAI vor fi echipați în vestă albastră cu inscripția „Diaolog Poliția”, stații audio și camere pentru înregistrare video și vor furniza atât cetățenilor cât și organizatorilor informații cu privire la modul de desfășurare a evenimentului, recomandări și ajutor.

În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la manifestație să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente