Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ CM 2018: Mexicul învinge Coreea de Sud (2-1) şi se califică în optimile de finală

Foto: Fanatik
23 iunie 2018, ora 22:01

Potrivit Agerpres, mexicanii au deschis scorul în prima repriză de Carlos Vela, care a transformat un penalty, în urma unui henţ în careu comis de un fundaş sud-coreean (min.26), iar apoi şi-au majorat avantajul după pauză, prin Javier “Chicharito” Hernandez (min.66), aflat la cea de-a 50-a reuşită în tricoul naţionalei ţării sale. Sud-coreeni au redus din handicap în prelungirile primei reprize, prin Son Heungmin (90+3).

Elevii lui Juan Carlos Osorio au obţinut cu această ocazie a doua lor victorie consecutivă, după ce în meciul de debut la turneul final din Rusia au învins, spre surpriza generală, campioana mondială en titre, Germania (1-0).

Partida de la Rostov pe Don a fost condusă de o brigadă de arbitri din Serbia, avându-l la centru pe Milorad Mazic, aceeaşi care a oficiat şi finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid şi FC Liverpool (3-1), disputată luna trecută.

Selecţionerul Mexicului a efectuat o singură schimbare în unsprezecele cu care a învins campioana en titre, în timp de sud-coreeni au aliniat o formaţie cu trei modificări faţă de cea care s-a înclinat în primul joc în faţa Suediei (0-1)

Încurajaţi frenetic de compatrioţii lor care au umplut tribunele stadionului Rostov Arena, fotbaliştii mexicani au dominat începutul de meci, însă nu au reuşit să pună cu adevărat în pericol poarta adversă, în ciuda unor cornere şi lovituri libere din afara careului de care au beneficiat în primul sfert de oră.

Sud-coreeni s-au apărat bine şi au încercat să mizeze pe cartea contraatacului, aşa cum sa întâmplat în minutul 21, când Son Heungmin a scăpat către poarta adversă, fiind oprit însă de fundaşii mexicani. La cornerul care a urmat, portarul Ochoa a avut o intervenţie foarte bună la lovitura de cap a unui adversar, respingând balonul de sub bara transversală.

Mexicanii au ripostat însă imediat şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 26, prin Carlos Vela, care a transformat o lovitură de la 11 m, după un henţ în careu comis de Jang Hyunsoo. De menţionat că golul a venit în urma unuia dintre rarele contraatacuri ale Mexicului din prima parte a jocului.

După marcarea golului, elevii lui Osorio au pus în continuare presiune asupra sud-coreenilor, iar Layun putea să dubleze avantajul echipei sale, însă portarul Jo Hyeonwoo s-a opus (min.28).

În finalul primei reprize, asiaticii au încercat să pună presiune asupra adversarilor, dar nu au putut depăşi apărarea bine organizată a mexicanilor.

Repriza secundă a debutat în aceeaşi notă ca şi prima parte a jocului, cu “El Tri” la cârma jocului şi sud-coreenii încercând să lovească pe contraatac.

Goalkeeper-ul Coreei de Sud şi-a salvat echipa de la un nou gol în minutul 57. când a respins printr-un reflex excelent şutul căpitanului mexican Andres Guardado, care a îmbrăcat cu această ocazie pentru a 150-lea oară tricoul naţionalei “azteca”.

Sud-coreenii au avut la rândul lor câteva acţiuni periculoase, însă cei care au marcat au fost tot mexicanii, care şi-au dublat avantajul în minutul 66, prin Javier “Chicharito” Hernandez, atacantul echipei engleze West Ham United, care a trimis balonul în poartă din interiorul careului, după o pasă a lui Layun.

Nemaiavând ce pierde, asiaticii au pus presiune asupra adversarilor şi puteau reduce din handicap prin căpitanul Ki Sungyeung, după o pasă greşită a noului intrat Rafa Marquez, însă portarul Mexicului a reuşit să reţină (75).

După mai multe acţiuni la ambele porţi, sud-coreeni reuşesc până la urmă să reducă din handicap în finalul jocului, în urma unei superbe execuţii a lui Son Heungmin, jucătorul lui Tottenham, care l-a învins pe portarul Ochoa cu un şut din afara careului, în cel de-al treilea minut al prelungirilor.

Golul asiaticilor a venit însă prea târziu pentru a mai putea schimba soarta partidei, mexicanii reuşind să obţină victoria şi calificarea în faza superioară a competiţiei.

Cele două echipe au mai făcut parte din aceeaşi grupă a Cupei Mondiale de fotbal şi în urmă cu două decenii, la turneul final din Franţa (1998), mexicanii câştigând şi atunci, cu scorul de 3-1. Sud-coreeni s-au revanşat însă la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, unde au învins Mexicul cu 1-0, calificându-se în sferturile de finală.

Aceasta a fost a 13-a întâlnire internaţională între Coreea de Sud şi Mexic. Asiaticii s-au impus de patru ori, în timp ce mexicanii au obţinut sâmbătă a şaptea victorie, două meciuri încheindu-se la egalitate.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente