Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

Experți: Practicile negative de la alegerile locale se pot extinde asupra parlamentarelor

cec-anunta-inregistrarea-prealabila-pentru-referendumul-consultativ-initiat-de-dodon-34557
24 iunie 2018, ora 10:32

Într-o conferință de presă la IPN, Pavel Postica, director de programe Promo-LEX, a declarat că un exemplu este cazul candidatului Partidului Politic Șor pentru comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei, unde au fost înaintate alegații de încălcare, care puteau fi sancționate cu excluderea din cursă a concurentului și implicit anularea alegerilor. Dar nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, în cazul municipiului Chișinău, unde pentru o abatere minoră, care se sancționează contravențional, alegerile au fost invalidate.

„În cazul în care instanțele vor încerca să pronunțe soluții pornind de la motivarea lor internă, care este cel mai probabil cu rea-credință, bazată pe interpretarea defectuoasă a legii, atunci ne putem pomeni cu diferite scenarii destul de negative. În anumite circumscripții electorale pot fi validate alegerile, în alte anumite circumscripții alegerile pot fi invalidate. Acest fapt poate evident ajuta sau, din contra, periclita formarea unei majorități în Parlamentul Republicii Moldova”, a spus Pavel Postica.

Potrivit directorului executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boţan, cetățenii Republicii Moldova trebuie să își facă propria concluzie. Sunt circumscripții cu învingători dezirabili și indezirabili. Cei indezirabili sunt eliminați. Asta cel puțin se vede din acest context, a opinat Igor Boțan.

Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a spus că în această declarație a fost inclusă și problema lipsei de transparență, cu referire la faptul că jurnaliștilor li s-a îngrădit accesul în sala de judecată, când cauza a fost examinată în prima instanță. „Or, în condițiile în care colegii noștri jurnaliști nu au avut acces la informație din prima sursă, în asemenea condiții întotdeauna există loc pentru speculații, pentru interpretări, pentru dezinformări”, a mai spus Nadine Gogu.

Semnatarii declarației mai menționează că deciziile abstracte ale curților de justiție subminează întreg procesul electoral, care potrivit legislației trebuie să se încununeze cu alegerea primarului municipiului Chișinău. Dacă curțile de justiție au declarat invalidarea alegerilor, ele trebuiau să identifice la modul concret, fără echivoc, vinovații ce urmează să fie eliminați din competiția electorală pentru reluarea votării. Acest lucru nu a fost făcut, iar impactul deciziilor a provocat protestul alegătorilor.

Declarația este semnată de către membrii Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, care este constituită din 35 de organizații, dar și de către membri ai Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic și alte organizații non-guvernamentale.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente