Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: Explozie la Anenii Noi și atac nou la Yandex. Trump îl laudă pe Putin și anunță un armistițiu

/VIDEO/ Direcția Educație Chișinău a procurat panouri interactive cu mii de lei, pe când la magazin costă de șapte ori mai puțin

diana
03 iulie 2018, ora 19:23

Mai multe panouri interactive de acest gen au fost amplasate în grădinițele din capitală. Deși arată identic, prețul acestora variază. Astfel, în sectorul centru al capitalei, ele costă 15 000 de lei, iar la Botanica – 22 000 de lei.

Cazul a fost făcut public de co-fondatoarea grupului “Părinți solidari”, Ala Revenco. Fotografia postată de ea cu panoul interactiv și prețul acestuia, a provocat nedumeriri.

„Am urmărit situația până aceste terenuri au fost totuși montate și atunci am putut să scoatem în evidență aceste cheltuieli enorme, care nu sunt nicidecum justificate. Părinții au fost desigur foarte uimiți”, a menționat Ala Revenco.

Activista spune că din start a depistat nereguli în procesul de achiziție – chiar de la inițierea licitației publice.

„Caietul de sarcini a fost scris foarte precis, având până în milimetru în milimetru dimensiunile elementelor și aceasta nu este ok pentru o procedură de achiziție. Asta înseamnă că caietul a fost scris sub un anumit producător, pentru ca să poată câștiga un anumit producător”, a spus Ala Revenco.

Totuși, panourile interactive au fost instalate în instituțiile preșcolare. Directoarea Grădiniței nr.6 din capitală susține că cei cei mici se bucură de proaspăta achiziție.

„Împreună cu terenul a fost instalat și panoul interactiv care este un lucru foarte plăcut pentru copii, unde își petrec timpul liber”, a spus Alexa Lidia, directorul IET nr.6.

Compania responsabilă de amenajarea terenurilor de joacă a fost vizată anterior în investigații jurnalistice pentru nerespectarea condițiilor contractuale. Directoarea spune că și de data aceasta au fost probleme.

„La instalare s-au întâlnit că terenul nu-i așa, că uneltele nu-s așa. Dar știți că acest panou a costat 15 000 de lei? Nu știu. Știți cum vă spun, dacă este un lucru cognitiv și este pentru dezvoltarea copilului, a investi în copil nu este nimic scump”, a declarat directoarea.

Mai mult, inscripțiile pe panou sunt făcute într-o limbă străină, pe care micuții nici nu o cunosc.

„Ce trebuie să faci în acest joc? Care ajunge primul aici la finiș, acela o să câștige. Da ce înseamnă acest cuvânt? Eu nu știu”, a spus un copil.

Părinții au păreri împărțite în legătură cu prețul plătit pentru busy-board.

„Vă place? Da desigur, la copii le place. Cum credeți, este un preț justificat? Posibil De ce? Nu ne-au adus la curent până ce”, a spus un părinte.

„Acolo unde e la micuți nu îmi place. Ar putea să adauge mașinuțe sau o căsuță. Îmi pare că e prea scump. Nu e nimic ieșit din comun acolo pentru așa bani”, a declarat o bunică.

La un magazin din capitală, astfel de panouri sunt comercializate la un preț de 7 ori mai mic. Ele costă 3000 de lei.

„Busy-boardul este una dintre cele mai interesante jucării de la noi. E destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între un an și jumătate și șapte ani. Oferim această jucărie în chirie. O săptămână costă 200 de lei, două – 300 și o lună costă 400 de lei”, a relatat Snejana, vânzătoare.

Deși primarul interimar Ruslan Codreanu a rugat luni, în cadrul unei ședințe, Direcția de Educație, Tineret și Sport să prezinte un raport privind costurile panourilor interactive, oficialii susțin că nu dețin nici o informație.

„Eu chiar nu vă pot spune pentru că a fost pe timpul altui șef de direcție. Eu acum investighez cazul ca să văd cine a elaborat caietul de sarcini, cine sunt agenții economici care au câștigat licitația, ca să pot aduce o informație mai detaliată” a menționat Rodica Guțu, șefa Direcției de Educație.

Firma care a instalat panourile în grădinițe a fost fondată în 2011. De atunci, ea câștigă regulat licitații organizate de direcțiile din cadrul Primăriei Chișinău și amenajează terenuri de joacă pentru copii. În 2017, au fost procurate echipamente de joacă în valoare de peste 520 000 de lei.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Tudor Bigu

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente